Luni seară, aproape de miezul nopții, încercam să ajungem acasă, după concertul Hollywood Vampires. Nema taxi, nema Uber, nu ne mai rămăsese decât varianta autobuzelor RATB de noapte. După ce am făcut zeci de scroll-uri prin minunatul nou site al RATB, am găsit programul de circulație al liniei expres 783 (cea de la aeroport), care urma să ajungă peste 10 minute la Piața Presei.
În autobuz erau vreo 20 de oameni cu trollere și am mai urcat noi, peste 50 de oameni. Mare înghesuială, mare, dar urma să ajungem mai aproape de Berceni, ca mai apoi să găsim taxi undeva pe la Unirii. Eu și Diana avem abonamente pe toate liniile, însă nu sunt incluse și cele express, așa că am procedat după cum urmează:
Adică am scos smartphone-urile din buzunare (că nu sunt doar pentru selfie-uri și Facebook) și am dat câte un sms la 7458. Fix 75 de cenți, 4 lei. Nu am văzut niciun card validat, că sigur erau oameni care aveau carduri RATB cu bani pe ele, nu cred că toți aveau doar abonament, așa ca noi. Nu am văzut niciun telefon scos din buzunar, asta în timp ce eu încercam să văd afișul din autobuz, cu numărul de sms și textul aferent pentru cursa respectivă.
Mai e mult până departe, noi, românii, nu ne plătim o simplă cursă express cu transportul în comun, nu suntem în stare să votăm o dată la 4-5 ani, iar în același timp, în Elveția, 78% dintre votanții de la referendumul din 5 iunie (coincidență de dată) au respins instituirea unui venit minim de bază, de 2500 de franci elvețieni (2300 euro), pentru toată lumea, salariaţi sau şomeri.
Zic să nu ne pierdem cu firea. Mai jos, toate detaliile despre plata prin sms pentru călătoriile cu RATB – informații valabile din 9 mai 2016 –
Printr-un singur SMS, trimis la numărul 7458, disponibil în reţelele de telefonie mobilă, călătorii vor putea achita contravaloarea unui abonament de o zi, valabil pe toate liniile de transport urban sau pentru o călătorie pe liniile Expres.
Această modalitate de plată nu este valabilă pentru mijloacele de transport ale liniilor preorăşeneşti. Plata poate fi efectuată de pe orice tip de telefon mobil.
Preţul pentru abonamentul de o zi este de 1,65 euro+TVA (8,79 lei, TVA inclus). Preţul pentru o călătorie pe liniile expres este de 0.75 euro+TVA (3,99 lei, TVA inclus). SMS-ul de comandă este gratuit în reţelele Vodafone, Telekom şi DigiMobil, iar în reţeaua Orange are un cost de 0,05 euro+TVA.
Pentru obţinerea unui abonament urban pentru o zi, înainte de momentul urcării în vehiculele RATB, călătorii vor trimite un SMS, cu textul A la numărul 7458. În câteva secunde, vor primi un mesaj care va conţine un cod ce va confirma efectuarea tranzacţiei. Pentru linia Expres 780, mesajul către numărul 7458 trebuie să conţină textulE780, iar pentru linia Expres 783, mesajul trebuie să conţină textul E783.
Călătorii care utilizează telefoane de tip smartphone, cu acces la Internet, vor găsi pe site-ul de mobil al RATB câte un link pentru fiecare opţiune de plată care facilitează transmiterea mesajului şi obţinerea rapidă a confirmării plăţii.
Obligaţia călătorilor este de a păstra SMS-ul pe toată durata zilei, până la expirarea valabilităţii abonamentului sau, în cazul liniilor Expres, până la efectuarea integrală a călătoriei.
Siguranţa plăţii prin SMS este garantată de platforma de operare, care este prevăzută cu un mecanism antifraudă.
este incorect si pe ziare pe net