Ionuț Parfumescu is back! Dacă vara s-a dus, iar Mr. Burberry și-a făcut treaba cu succes, acum a venit toamna peste noi cu parfumuri noi (pam-pam).
Lansat în acest an, la 22 de ani distanță de prima variantă, CK2 by Calvin Klein și-a dorit să continuie să îmbrățișeze aceeași notă citrică de parfum unisex precum bătrânul CK One, doar că, după mine, CK One n-a fost niciodată un parfum feminin, fiind, însă, unul dintre preferatele mele. Așa că, deși mi-a fi plăcut “să port” CK2, este mult prea dulce și departe de a fi unul masculin, din punctul meu de vedere. Prin urmare, eu am rămas cu CK One, Diana mea cu CK2, care poate fi cu succes parfumul feminin al toamnei 2016.
CK2 e la Douglas, de la 67 de lei / 20 ml
Acum să revenim la masculin, căci aici am mai multe de povestit. Dar am se le iau pe rând, și pe scurt: am mai spus că ador parfumurile citrice, iar toamna aceasta m-am îndrăgostit de primul meu parfum de la Abercrombie & Fitch: First Instinct. Deși voiam să încerc Fierce (2002), pe care l-am testat cândva, am tot amânat momentul și a fost perfect, pentru că First Instinct m-a fascinat cu notele sale de pepene galben și gin tonic, asta pe lângă chilimbar, mosc și piper Szechuan. Prin urmare am bifat și parfumul bărbătesc la toamnei 2016.
Abercrombie & Fitch: First Instinct este la Douglas, de la 189 lei/30 ml
Iar pentru că săptămâna trecută am revenit la prietenii de la Frizeria București (unde am experimentat Cel mai tuns), am simțit și nevoia unui ulei de barbă, că tot n-am folosit niciodată până acum. Așa că am ales Barufaldi – Beard Oil – Ulei pentru barbă (53 de lei / 30 ml).
Iar pentru un ten perfect îngrijit, am închis coșul de cumpărături cu o loțiune calmantă dată naibilor – Fire Fighter by ARTEMIS of Switzerland (157 lei / 75 ml).