Auzi? Da, tu! Auzi? Poate că îți place să fumezi trei pachete pe zi, să îți bagi în venă, să te dai cu motorul cu 300 la oră, să tranzacționezi la bursă, să mănânci două ciocolate pe zi, să te joci nopți întregi pe Play Station, să îți cumperi haine de mii de euro, să ai 100 de parfumuri în baie, să vizitezi o țară străină în fiecare weekend, să bei o sticlă de vodka pe zi ori să joci la păcănele. Cu toții avem vicii (vorba lui Bitză), unele bune, altele proaste, dar ăștia suntem… oameni, nu roboți. Te rog să te gândești la cel mai mare viciu al tău. Gata? Acum gândește-te cu ce bani îl alimentezi – mai mult ca sigur cu bani munciți de tine sau poate de familia ta. Deci banii tăi, da?
Nu-i așa că nu ai permite unui străin să-și satisfacă viciile cu banii tăi? Știu că răspunsul este NU, dar, de vreo 27 de ani de zile, se tot perindă străini pe la putere și joacă la păcănele cu banii tăi, cu banii mei, cu banii cunoscuților tăi.
Nu tre să îți enumăr acum kilometrii de autostradă din România (deși aș termina repede) și nici rata de absorbție a fondurilor europene. Știi la ce mă refer, la nesătuii ăștia care ne conduc fură de aproape trei decenii. Da, au bani #fărănumăr, unii dintre ei chiar miliarde de euro… din banii tăi, desigur, sau din fonduri care ar fi trebuit investite în dezvoltarea României.
-
Așa că te întreb, chiar crezi că politicienii se vor lăsa de viciul ăsta, de a fura tot cât se poate?
-
Nu vezi că politicianul român e ca un dependent de păcănele, care se va juca de-a furatul până când va fi închis între patru pereți sau patru lemne?
-
Nu te-ai săturat să-și satisfacă viciul de a fura nelimitat din banii tăi?
Pe 11 decembrie ieși la vot și ajută-te pe tine, ajută-i pe cei dragi, pe prieteni, pe membrii familiei să aibă un viitor mai bun. Nu îți voi spune cu cine să votezi sau de ce, asta e treaba ta. Și sunt sigur că vei gândi corect. Nu contează vârsta, poți să ai 18 ani și să consideri că nu te interesează votul sau poți fi ieșit la pensie și crezi că votul tău nu mai contează, dar gândește-te doar că e datoria ta să ai grijă de viitorul țării și, în special, de viitorul celor dragi, sunt sigur că măcar la ei te gândești, dacă nu la tine.
Pe 11 decembrie ieși la vot și ia și prietenii cu tine. Postează apoi pe rețelele sociale că ai fost la vot și fii mândru de asta. Vorba aia, #PartikipLaVot! Și nu uita: Cine nu votează nu contează!
Foto via Shutterstock