M-am amuzat maxim când am citit faptul că taximetriştii ameninţă că se retrag de pe Aeroportul Otopeni/Henri Coandă, dacă nu este eliminat un panou publicitar UBER. Asta în timp ce ei nu văd bârna din ochiul lor, ci doar gunoiul din ochiul altuia. Nu detaliez clasicele probleme ale multor taximetriști, discutăm strict cazul de față. Să le luăm pe rând.
-
„Companiile de taximetrie care au contract cu Aeroportul Internaţional Henri Coandă se vor retrage, de săptămâna viitoare, dacă nu va fi eliminată reclama care încurajează călătorii să apeleze la serviciile de transport în sistem UBER. Suma pe care o plătim aeroportului este de circa 220.000 de euro anual, pentru a ne da dreptul să operăm în zona aeroportului„, se arată într-un comunicat transmis de Confederaţia Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România (COTAR).
-
În replică, Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti (CNAB), care administrează cele două aeroporturi ale Capitalei, a anunţat că autoturismele care furnizează servicii de taximetrie în regim Uber nu au acces în zona de preluare a pasagerilor. CNAB a subliniat însă că zona de preluare a pasagerilor este rezervată exclusiv taxiurilor autorizate, iar accesul acestora este gratuit. ”CNAB nu percepe nicio taxă pentru activitatea de taximetrie la aeroport. Singurele sume încasate de la firmele de taximetrie afiliate la COTAR sunt cele aferente reclamei pe care acestea şi-o fac pe terminalele touchscreen din aeroport, respectiv 4.000 euro lunar”, se arată în comunicat. Reprezentanţii CNAB au subliniat că firma nu are nicio relaţie contractuală cu Uber, iar spaţiul de reclamă este contractat de o agenţie media.
-
Zeci de taximetrişti din Bucureşti au ieşit luni seară în stradă, în zonele aglomerate, nemulţumiţi de sistemul Uber. Furioşi, au „bombardat“ cu ouă şi făină maşinile care preiau clienţi prin intermediul acestei aplicaţii. Şoferii de taxi s-au adunat în jurul orei 21.00, în faţa unui mall din Sectorul 6 al Capitalei. Acolo, au „pândit” maşinile Uber. Au urmărit aplicaţia ori au dat chiar ei comandă pentru o cursă falsă, doar ca să aducă mai multe autoturisme în zonă. Grupul de protestatari s-a mutat apoi în zona Unirii, unde a rămas preţ de câteva ore
CONCLUZII – Reprezentanții taximetriștilor susțin că achită 220.000 de euro anual, ulterior primesc replica de la reprezentanții aeroportului care spun că taxiurile autorizate au acces gratuit în zona rezervată exclusiv lor, singurele taxe fiind de 4.000 de euro, lunar, pentru terminalele touchscreen prin care firmele de taximetrie își fac reclamă.
Până când UBER nu va fi reglementat, acesta nu este ilegal, deci totul bine și frumos, mai ușor cu pianul pe scări. La fel și cu Taxify și orice alt concurent ar mai apărea. Ah, că ar fi o variantă ca tariful taxi să fie reglementat la 1,99 lei/km și UBER să fie și el, de asemenea, reglementat, și cu același tarif minim impus, asta e altă poveste în care sunt total de acord cu Dan Pandrea.
via Adevărul
Sa fie reglementat acelasi tarif standard daca si conditiile sunt aceleasi. Nu platesti doar transportul din A in B ci si curatenia, un miros si o temperatura placute si in general mai mult bun simt si civilizatie.
Eu n-am reușit nici cu Taxi-urile nici cu Uber să merg din aeroport până la un hotel din Otopeni. Taxi-urile nu voiau curse așa scurte iar UBER nu avea șoferi în zonă.
Exista varianta cu aparatele de taxi, din aeroport sau n-ai încercat?
N-am încercat, am vorbit doar cu câțiva taximetriști de la aeroport și cu încă 2 dintr-o parcare la câteva sute de metri, dar nici ei nu au mai pornit motorul pentru 2-3 km.