Nici nu s-au așezat bine sarmalele, piftiile, friptanele și spumantele în burțile românilor, că a venit o știre fix pe 1 ianuarie 2017, ca un pumn la ficat: “Banii din bănci, taxați în plus” titrau toate televiziunile și site-urile aferente, dar nimeni nu explica și ce înseamnă asta, doar au aruncat pastila cu taxarea CASS (Casa de Asigurări Sociale de Sănătate) de 5,5% pentru banii pe care românii îi au în bănci, în depozite.
Recunosc, am mușcat-o și eu, inițial, ba chiar făceam calcule, cum pentru fiecare 1.000 de lei, statul îți va lua 55 de lei, iar la 10.000 de lei, te taxează 550 de lei. Asta pe lângă 16% impozit pe dobânda generată de banii economisiți și puși în depozit, la păstrare. Dar mi-am dat două touchscreen-uri peste frunte și m-am pus pe investigat, dacă nicio televiziune de știri (nici măcar Digi24) n-a explicat detaliat.
Este vorba despre o taxare a veniturilor suplimentare obţinute de români din depozite bancare, acţiuni la bursă, dividende sau drepturi de proprietate intelectuală. Pentru aceşti bani obţinuţi în afara salariilor şi pensiilor, românii vor achita de la 1 ianuarie 2017 contribuţia pentru sănătate de 5,5%. Există însă o limitare: contribuţia va fi raportată la o sumă egală cu cinci salarii medii pe economie, calculată pe un an.
Pe scurt, vor fi taxate cu 5,5%, reprezentând CASS, următoarele:
-
veniturile suplimentare din depozite bancare ADICĂ pe lângă impozitarea de 16% a dobânzii din depozitele bancare, vor fi taxate încă 5,5 procente, CASS. Deci din DOBÂNDĂ ți se opresc 16% + 5,5%, NU din banii economisiți. Iar la cum e dobânda acum, la bănci, de 0,5%, trebuie să ai foarte mulți bani în depozite ca să te simți furat bine.
EXEMPLU: un depozit de 10.000 de lei, cu dobândă de 0,5%/an înseamnă un câștig de 50 de lei, din care ți se vor opri 16% impozit (adică 8 lei) și CASS 5,5%, aproape 3 lei. Prin urmare, din dobânda generată de al tău depozit, statul îți ia 11 lei și rămâi cu 39 de lei, după un an.
-
Nu știu dacă pentru dividende și acțiuni la bursă se aplică și taxarea CAS de 10,5% (Casa de Asigurări Sociale), cum e cazul în situația contractelor pe drepturi de autor, dar pentru cei care au venituri din drepturi de proprietate intelectuală, taxarea CASS de 5,5% se aplică de la 1 ianuarie 2017, după ce de la 1 ianuarie 2016 a fost aplicată și taxarea CAS de 10,5%, pe lângă clasicul impozit de 16%, asta chiar dacă ești angajat, deci angajatorul oricum plătește CAS și CASS pentru salariul tău… țeapă, le mai plătești o dată pentru orice contract pe drepturi de autor, ba chiar plătești și CASS pentru dobânda oricărui depozit pe care îl ai la vreo bancă.
Pentru dividende platesti 5,5%, am cuvantul contabilei si curand si o chitanta 🙂
Ok ….nea Bunescu…asta o stiam. Ce nu stiu…fac declaratia 200 la anul,sau ANAf-ul….mi-o trimite acasa…dupa datele pe care le are de la banci???