La La Land este noul meu film preferat

O ador pe Emma Stone, nu prea mi-e simpatic Ryan Gosling (îl prefer pe Reynolds), dar împreună, în La La Land, sunt fenomenali. Nici nu știam că îmi plac atât de mult musicalurile, dar pot să jur pe roșu că, pentru mine, La La Land este unul dintre cele mai tari filme, ever.

screen-shot-2016-11-17-at-3-25-50-pm


Puteți să mă judecați, nu mă interesează, nici dacă voi spune că filmul meu preferat nu mai este The Devil’s Advocate. Cât am scris rândurile acestea, am avut pe fundal soundtrack-ul pe care îl găsiți și mai jos. Ah, el va fi și noul meu ringtone. Am toată pielea de găină când ascult melodia. Băi, nu vreau să par exagerat, dar ador filmul ăsta, l-aș mai vedea de o mie de ori și aș cânta cu actorii în același timp. Cred că despre asta este cinematografia, despre sentimentele pe care le stârnește o peliculă, iar La La Land mi-a zguduit existența.

PS Dacă vreți să râdeți și să plângeți, duceți-vă și vedeți La La Land, poate o să vă placă, poate nu, poate-mi mulțumiți, poate mă înjurați spunând că e o porcărie, dar trebuie văzut și tind să cred că majoritatea vor spune că e o capodoperă, nu o porcărie. Ah, iar dacă vreți doar să râdeți (bine de tot), mergeți la Why Him? – e cu James Franco, apar și Elon Musk (Tesla), Steve Aoki (DJ-ul), vocea lui Penny din The Big Bang Theory (Kaely Cuoco).

Acest articol are un comentariu

Lasă un răspuns