Metroul din Drumul Taberei, amânat pentru 2018 * Bucureștiul are nevoie de o nouă magistrală circulară

Guest post – de Adrian Mihaltianu

„Dovada supremă a incompetenței crase (aș zice criminale, pentru că se va lăsa cu morți până la urmă) de la toate nivelurile. În fapt, e o veste bună. Așa cum a fost gândit, metroul actual nu mai face față pe anumite tronsoane, în special pe porțiunea Unirii – Victoriei – Pipera. Sunt prea mulți oameni la ora de vârf, s-a depășit capacitatea maximă. Suntem la un pas de un dezastru de proporții.

orizont_1_56481800


Zecile de mii de pasageri veniți din Drumul Taberei ar bloca total metroul la ora de vârf, pentru că deștepții care au gândit extinderea rețelei au preferat să facă încă un radial, în locul unei conexiuni circulare. Fie că vor continua călătoria de la Eroilor pe la Unirii, fie că vor veni prin Gara de Nord – Victoriei, majoritatea tot spre Pipera vor merge. Deci Victoriei va fi complet blocată din secunda în care se va da drumul la acest metrou.

Îmi pare rău pentru cei din Drumul Taberei, însă nici deschiderea metroului nu îi va ajuta prea mult. Dimpotrivă, atât pentru ei, cât și pentru cei care vin dinspre Militari, va fi picătura care va umple paharul.

Între timp, nici Primăria, nici Ministerul Transporturilor nu au în plan vreo linie circulară care să unească radialele deja existente și să permită transferul rapid de trafic între linii. Nici măcar pentru următorii 20 de ani nu au în plan așa ceva. Asta arată o lipsă totală de gândire logică.

Mi se va spune că trebuie legate cartierele de centru. Da, acest lucru se poate face foarte ușor prin acea linie circulară, care să ducă oamenii din cartiere spre radialele deja existente. Vor schimba un metrou și tot vor ajunge în centru. Dimpotrivă, majoritatea n-au treabă în centru, doar îl tranzitează. Aceștia n-au nevoie de radiale, au nevoie de circulară. E mai clar acum?”

Știrea completă, despre inaugurarea amânată pentru 2018, pe economica.net

Acest articol are 2 comentarii

    1. Ionut Bunescu

      Nu, nu, o nouă magistrală circulară de metrou. Să lege, de exemplu, Lujerului Piața Sudului, apoi Nicolae Grigorescu, apoi Pipera, apoi 1 Mai.

Lasă un răspuns