Nike Air Max 1 Master

Fac parte din câteva grupuri de Facebook unde se discută, se vând, se fac schimburi de pantofi sport. Într-o zi, recent, am văzut câteva postări și comentarii despre Nike Air Max 1 Master (un model mozaic, ce reunește cele mai apreciate 12 pattern-uri ale celebrilor pantofi Nike Air Max 1). Nike Air Max 1 Master apar la aniversarea de 30 de ani de Nike Air Max 1, fiind comercializați online și doar în câteva magazine din lume, dar în stoc foarte limitat și tre să ai mare noroc, pentru a fi norocosul tras la sorți căruia îi va pica o pereche în coșul de cumpărături. În România nu au fost comercializați offline, ci doar online, pe nike.com/ro.

În Europa au fost disponibili sâmbătă, 11 martie, ora 10:00 (RO), iar pe 25 martie vor fi listați online și offline în SUA.

Așa că cine s-a trezit sâmbătă dimineața, la 9:45? Eu, desigur. M-am instalat la birou, am deschis site-ul Nike pe telefon, laptop + PC și m-am uitat ce frumos se duce cronometrul descrescător, până la 00:00. Cum port o mărime dubioasă la Nike, 40,5, am zis că sigur prind, ceea ce s-a și întâmplat, doar că țeapă, nu era suficient să adaugi în coș mărimea dorită, ci trebuia să stai să aștepți, să vezi dacă ești fericitul norocos care are dreptul de a cumpăra ediția limitată.

Desigur, prețul pentru România a fost considerabil mai mare 749,90 lei, în timp ce în US va fi 130$, în UK a fost 120 de lire, iar în Germania – 130 de euro.

Pe la 10:45, după ce pe mobil și Chrome Incognito (pe laptop) nu am prins, am avut bulan pe Internet Explorer (ironic, știu), doar că nu am văzut imediat și, când am apăsat pe check-out, mi-a zis că mi s-a dus timpul. Am mai așteptat 10 minute, pe Chrome (PC), și probabil mi-a revenit tot mie perechea ratată anterior. OLE, mă felicit pentru ideea de a sta cu 4 tab-uri în 4 browsere diferite.

 

 

Bine că Diana mea era atentă la ultimul episod al unui serial pe care îl urmărea cu mare ardoare și n-a auzit când i-am zis că mai sunt 10 minute până când vor fi lansați și costă 750 de lei, așa că am putut să finalizez comanda liniștit! 😀 (Da, știu, pâine cu salam până la următorul salariu.)

 

 

Din câte am văzut, pe unul dintre grupuri, a mai prins cineva tot o pereche de aceeași mărime (40,5 – 25.5 cm), iar altcineva spunea că ar plăti dublu pentru ei. Chiar sunt curios dacă se va întâmpla precum cu adidas YEEZY, care sunt cumpărați cu 1001 lei și repuși la vânzare la prețuri de 2000, chiar 2800 de lei (sunt la fel, stoc limitat, tragere la sorți pentru dreptul de a cumpăra).

 

Concluzie: chiar dacă nu este un model al cărui design să placă tuturor, eu de abia aștept să îi port (ce, credeați că îi vând și fac bișniță?).

 

 

 

 

 

 

 

 

 

mastersprez6

 

Foto via NIKE / Euro Peru

Acest articol are 14 comentarii

  1. N C.

    Hello Bunescu, ramanand in sfera lucrurilor de purtat&imbracat poate ai un sfat..

    Caut DE MULTA VREME sa cumpar (SH de acuma, ca noua nu mai exista de mult) o jacheta de la Puma. A aparut in 2011 daca nu ma insel, si e o colaborare cu o artista locala, Lana. Se numeste Puma T7 Etno Shake. More info here:

    http://designist.ro/news/ce-ne-ar-mai-placea-sa-purtam-si-noi-jacheta-t7-etno-shake-by-lana/

    http://tuxedoconfessions.com/item/puma-t7-etno-shake

    Un grup de fb de cunoscatori ? Un sfat ? Pe unde sa caut ? Unde sa ma invart ?

    S-a vandut M si S. Si e unisex…

    Poate ‘you know some people that know some people’ …

    Lana vinde pe site-ul ei o chestie similara … Similara dar nu identica (e de inteles). Caut totusi the real deal, jacheta originala de la Puma (Puma fanboy!).

    Thanks!
    Nic

  2. ciprian ionut

    Salut ….pai tu i ai pus in vanzare pe olx la 16 mil :))) sigur …este greu sa vinzi 40,5 la 400

    1. Ionut Bunescu

      Salut, Ciprian. Eu sunt om serios, nu fac bișniță, chiar azi i-am purtat pentru a doua oară.

      Suntem vreo 4-5 oameni (cel puțin, din câte am văzut pe grupul de Facebook Sneaker Market Romania) care am prins AM1Master. Iar anunțul este, probabil, cel al lui Ivan Emi, el a prins tot 40,5 – foto aici http://i.imgur.com/p0hNuvW.png

Lasă un răspuns