Mai ușor cu manipularea pe scări, episodul „Cine e criminal acum?” (video)

Probabil vă mai aduceți aminte de scandalul de la Spitalul Sf. Maria, unde Ministrul Sănătății de atunci, Vlad Voiculescu, era acuzat că vinde oraganele românilor către străini, asta pentru că în toamna anului 2016 nu a aprobat solicitarea de finanțare a transplanturilor de plămâni. V. Voiculescu susținea că pacienţii cărora li s-ar transplanta plămâni la „Sfânta Maria” nu ar fi în siguranţă. Eh, după 3 luni de guvernare roșie, noul ministru (Florian Bodog) confirmă spusele tehnocratului: „centrul de transplant pulmonar nu are toate elementele pentru a funcţiona şi încă nu se poate face un transplant în condiţii de siguranţă pentru pacient” .646x404[1]

Mihaela Ciocoiu:

Nu știu dacă a fost gândită tot de consultanții israelieni sau doar pornită din biroul lui Dragnea (așa se aude), campania de denigrare la adresa lui Vlad a fost cea mai mizerabilă formă posibilă prin care au înțeles ei să se promoveze în campania electorală. Mizeria umană dusă la rang de „artă politică”. AZI S-A CONFIRMAT tot ce spunea Vlad anul trecut, a recunoscut-o însuși Bodog, colegul lui Firea și al lui Dragnea (goo.gl/sKesSM).

Ceea ce a urmat însă acelui teatru ieftin de Antena 3 si RTV a dus la un scepticism ridicat în rândul clinicilor din Occident care mai făceau transplant pentru români; cum altfel dacă dl. cOPCĂ a amenințat direct medicii din străinătate?

Au câștigat mârșav niște alegeri dar aș întreba-o pe „creștina de Firea” și pe dl. dr. negustor: cine e „criminal” acum? (eu pun ghilimele, ei au predicat-o săptămâni în șir fără)

Surse video: digi24.ro (goo.gl/68mjZn), stiri.tvr.ro (goo.gl/IvtPrL ; goo.gl/hCLI7N), stirileprotv.ro (goo.gl/sKesSM)


Ce spune Vlad Voiculescu:

Una dintre campaniile cele mai murdare in campania electorala a fost aceea a doamnei primar Gabriela FIREA alaturi de ilustrul manager de spital numit Narcis COPCA.

Cei doi m-au acuzat de crima pentru ca as fi blocat transplantul de plamani in Romania, ca as fi „vandut organele romanilor catre straini”, si alte mizerii inimaginabile. O campanie de calomniere orchestrata, marca PSD.

O campanie mizerabila si iresponsabila care a inclus

– o plangere penala impotriva mea! („Abuz în serviciu! Sic!” – goo.gl/hCLI7N)

– amenintari impotriva expertilor in transplant pulmonar din reteaua Eurotransplant pe care ii invitasem pentru o vizita colegiala in Romania!

– decapitarea Corpului de Control al MS imediat dupa preluarea mandatului si anularea controlului Corpului de Control al MS imediat dupa preluarea mandatului!

Investitia de peste 10 milioane de euro din banii contribuabililor de la spitalul Sf. Maria care nu a adus nici macar indeplinirea criteriilor de baza pentru acreditare nu a fost niciodata verificata!

Astazi, ministrul PSD al Sanatatii Dr. Florian Bodog a declarat că „centrul de transplant pulmonar nu are toate elementele pentru a funcţiona şi încă nu se poate face un transplant în condiţii de siguranţă pentru pacient” (aici bit.ly/2nsA97U). Exact ce spuneam eu anul trecut. Niciun om responsabil nu ar putea vreodata spune altceva. Iar domnul ministru Bodog a dat astazi dovada de responsabilitate!

Sanatatea nu are culoare politica iar viata omului este sfanta. Iar doamna FIREA ar trebui sa stie ca atunci cand nu mai ai nimic sfant, nici inchinatul la televizor, nici icoanele din birou, nici luminitele de Pasti nu inseamna absolut nimic.

Lasă un răspuns