Mă tot loveam de problema asta, cam o dată la două săptămâni, cineva îmi spunea că nu-mi poate da friend request pentru că, cică, am prea mulți prieteni și nu mai accept cereri, acum. Ceva nu se pupa, am 4.300 de prieteni, tot atâția followers, iar la Privacy e setat să pot primi friend request-uri de la Friends of friends. Dar tot nu era ok, nu aveam atinsă limita de 5.000 de prieteni, persoane cu care aveam mulți prieteni în comun NU îmi putea trimite request, în schimb primeam add de la conturi dubioase cu care nu avea niciun mutual friend.
M-am gândit că e unul dintre multe bug-uri de la Facebook, asta până azi, când am primit o notificare ce zicea că nu mai pot primi noi cereri de prietenie dacă am 1.000 de friend request-uri în așteptare, pe care nu le-am acceptat, respectiv șters. Între timp am făcut puțină curățenie și am ajuns la 865 pending.
De asemenea, mai este menționat faptul că, odată ștearsă o cerere de prietenie, persoana care o trimisese NU va fi notificată, în același timp va rămâne follower până când va primi block.
Concluzie: Puteți șterge liniștiți cererile de prietenie pe care le-ați ingorat, oamenii vor rămâne followers, iar voi veți putea primi friend request-uri în continuare… până când adunați, din nou, alte o mie de solocitări.
Mai multe comentarii, aici.
Pingback: Cele mai bune(sciene) din 2017 - bunescu.ro, un blog de Ionut Bunescu