Sunt din Curtea de Argeș, probabil mulți dintre voi știți asta deja, iar la noi în urbe PE BUNE e sinonimul lui SERIOS. Dar în Pitești, unde am plecat imediat după liceu, pentru vreo trei ani de facultate, oamenii ziceau LA BUN, în loc de PE BUNE. Doamne, nu cred că mă enerva ceva mai tare decât să aud pe cineva spunând LA BUN! Mi se părea fix o dorință exacerbată de a fi altcumva, de a fi cool… “la bun” – serios acum, hai să fim și să o spunem #PeBune!
Eh, fix de la ideea asta, că e mai bine să fii autentic (#PeBune), decât să fii cool, KFC a lansat noua gamă de burgeri ZINGER, din 12 mai. Clasic, Hot sau Cheesy. Fix ca în spot-ul video de mai jos. Dar până atunci, tre să vă spun eu cum e, #PeBune, pe testate și pe încercate.
Într-o sâmbătă ploioasă, după ce am alergat toată ziua cu treabă prin oraș, ne-am oprit la mall-ul din cartier, unde mergem de fel, la Sun Plaza, pentru a încerca noii Zinger Burgers. Iar situația stă cam așa: Votez cum ambele mâini Cheesy câștigător detașat, e clar cel mai gustos și puțin diferit față de Clasic sau Hot, îl ajută nacho cheese. Și e fix 10 lei burger-ul sau 16 lei la meniu, cu cartofi și băutură (porții medii). Pentru mine e o masă suficientă, dar asta pentru că eu nu mănânc mult, dar dacă te știi mai pofticios, mai gurmand, zic să-ți comanzi doi Zinger, Cheesy și Hot, ca să fie bine, să nu fie rău. Adică pe bune, nu cool.
Zinger este un burger dintr-o bucată de piept de pui crocant și spicy, cu gust autentic KFC, iar rețetele lor sunt fix așa:
-
Classic Zinger: piept de pui picant și crocant, salată Iceberg, maioneză, chiflă cu susan
-
Cheesy Zinger: piept de pui picant și crocant, castraveți murați, nacho cheese, chiflă cu susan
-
Hot Zinger: piept de pui picant și crocant, salată Iceberg, sos chilli, supercharger, chiflă cu susan
Iar acum sunt curios să-mi spui care e preferatul tău dintre cele trei, după ce le încerci și tu. 😀
L-am testat pe cel Hot săptămâna trecută și chiar mi-a plăcut. O să încerc și Cheesy, dacă zici că-i cel mai bun. 😀
Confirmă și Diana, iar ea are toate stele Michelin din lume. :))