Dacă e vară, e clar, sunt patru lucruri care vor stârni conflicte verbale aprinse: aerul condiționat, berea, pepenele și înghețata – de preferat ca ultimele trei să nu fie consumate împreună, nici măcar două câte două. Zic să le luăm pe rând.
Aerul condiționat va declanșa spiritul războinic în colegul de birou care părea cel mai liniștit ori în colega cea mai simpatică. Va fi un musical cu dans pe muchie de cuțit, un Frozen horror, unde se vor arunca țurțuri de gheață cu mulți decibeli, iar din cealaltă parte a gurii de ventilație se va răspunde cu melodiosul cântecel “Hai afară la țigară, acolo e vreme mai caldă”. Nu există cale de mijloc, ce bine că vara-i scurtă și ține “doar 5 luni”.
Berea nu va fi niciodată suficient de rece sau suficientă. Dacă ești undeva în oraș, șansele ca berea să nu fie suficient de rece sunt cam 50/50. Iar dacă ești acasă și te întinzi la discuții, te trezești cu toată berea terminată și rămâi doar cu paharul de vorbă, că n-ai niciun magazin de cartier deschis la ora aia.
Pepenele va fi întotdeauna prea puțin pentru toți pofticioșii din jurul mesei, ori va fi prea cald, ori a stat prea mult în frigider (după ce a fost deja tăiat din el) și nu mai e bun sau ești singur și ți-e lene să îl feliezi. Dar există o variantă perfectă pentru a rezolva un pepene, folosind caserole mai mari sau chiar cutii goale de înghețată, în care pui cuburi de pepene tăiat și feliat pe un sac de gunoi pe masă desfășurat (ca să nu faci prea multă mizerie, dacă te-ai uitat la Dexter, știi tu).
Înghețata este un aliment tabu, mai ales pentru femei. Are ceva calorii, mai ales dacă mănânci o cutie deodată, dar e un compromis pe care aproape orice femeie și-l asumă, chiar dacă nu e însărcinată. Pofta de înghețată se manifestă dubios în casa Buneștilor, eu și Diana avem gusturi puțin diferite, ea e cu ciocolata, eu cu vanilia și dacă mai vine și soacră-mea în vizită la noi sau noi la ea, atunci nu mai contează, că facem un mix gelato #cudetoate. Asta dacă nu găsesc congelatorul gol sau pe cineva mâncând ultimele lingurițe din caserolă (bcc Diana). Dar pentru a evita astfel de situații, am hotărât să luăm de fiecare dată câte un sortiment preferat + altele diversificate, doar că acum problema e alta, familia Gelatescu nu prea mai are loc în congelator, dar CSF, te sacrifici și golești repede caserolele care au rămas pe afară. Cam asta am remarcat și în simpaticul clip de la Siviero Maria: all you need is love. And gelato: