Când ne-am mutat la casa noastră, în sfârșit, primul device instalat a fost router-ul, desigur. Inițial cel de la RDS, care nu acoperea satisfăcător suprafața de 80 de mp, nici măcar cei 70 de mp utili, că nu stăm prea mult prin balcoane. Plus că, fiind pățit cu routere ieftine, care nu făceau față la multele device-uri deținute de 5 crai, într-un apartament cu patru camere, am zis să caut cel mai puternic router sau cel care acoperă cât mai mulți metri pătrați.
Așadar, eram în situația asta:
- apartament cu 3 camere, 80 mp, pereți din cărămidă
- hol lung (dar avatajul de a avea posibilitatea de a poziționa router-ul fix în mijlocul holului, dar și al casei)
- dormitor într-un capăt al apartamentului, sufrageria în celălat capăt (locurile unde ne petrecem majoritatea timpului)
- prize de net în 3 camere
- device-uri nesătule de Mbps (PC, TV, 2 laptop-uri, o tabletă, 3 telefoane + cele ale invitaților, la nevoie)
Prin urmare, am ales o bestie cu 4 picioare antene, care reușește să țină în frâu toate device-urile, cu QoS Adaptiv (optimizează lățimea de banda, atât în cazul conexiunilor pe fir, cât și în cazul celor fără fir. Aplicațiile și sarcinile pot fi prioritizate cu ușurință prin folosirea unor optiuni pre-setate pentru jocuri, streaming media, VoIP, navigare pe Internet și transfer de fisiere), porturi Gigabit Ethernet LAN, tri-band 3×3 și 4×4 MIMO (MU-MIMO) cu viteze de până la 1734 Mbps pe frecvența de 5GHz, plus viteze de până la 600 Mbps pe frecvența de 2.4 GHz, deci o lățime de bandă totală de până la 2334 Mbps.
Mai are procesoare dual-core, porturi USB 2.0 și 3.0 duale și, cel mai important, o acoperire wireless de până la 465 de metri pătrați. Probabil în spațiu deschis, dar ce pot să confirm e că de la etajul 5, frecvența de 2.4 Ghz bate până în fața blocului.
Iar vitezele sunt bine de tot, prin cablu, pe PC (i7, SSD), SpeedTest scoate 951 Mbps Download, iar Upload-ul, fiind limitat la 500 Mbps, se situează totuși puțin peste, de fiecare dată. Conexiunea este RDS, pachetul cu fibră de 1Gbps.
Pe mobil, wireless, frecvența de 5Ghz: testul de aseară a scos 264 Mbps la Download și 391 la Upload – iPhone 6s. Iar dacă mă duc pe balcon și stau pe geam, viteza nu scade sub 100 Mbps, nici la Down, nici la Up.
În plus, ai posibilitatea de a instala un HDD pe port-ul USB 3.0 pe post de NAS, iar din aplicația mobilă dedicată (iOS / Android) ai acces la datele de pe hard disk (download/upload)
Singura problemă pe care o am, este un laptop ieftin, cu placă de wireless integrată, ce nu vrea să capteze net bun pe frecvența de 2.4 Ghz, decât atunci când e mai aproape de router sau când are el chef, în rest dacă ar fi să mă întrebe cineva ce router să-și ia pentru un apartament de peste 50 de mp, nu există altă recomandare pe care să o fac. Îl utilizez de aproape un an și nu i-am dat restart niciodată, a fost oprit doar când „a picat curentul”.
Bestia se numește ASUS Gigabit RT-AC87U AC2400, o găsiți aici, dar foarte ieftin nu e, la ce performanțe are. Cu plăcere, dați o bere. 🙂
Bunescule, sincer acu’, nu e o contradictie sa faci o recomandare de router (altfel, unul foarte bun) pe un site care are jos urmatorul mesaj:
„Toate textele de pe acest site sunt și vor fi considerate PAMFLET. Copyright Ionuț Bunescu | 2006-2017”
Și eu te iubesc.
Rezultate cautare pentru ‘asus’
Nu s-au gasit rezultate pentru cautarea dumneavoastra.
*Daca gasesti in alta parte mai ieftin primesti de 2 ori diferenta
Deci primesc 2 routere?
Try again.