Andreea de la KFC și noile frappe-uri de la Coffee Corner

Vara, se știe, dacă nu e bere, e înghețată, iar dacă nu e pepene, e frappe. Iar dacă e cu piure de fructe sau caramel, frappe-ul e adjudecat din prima. Dar până să vă zic despre frappe-urile noi pe care le-am testat, am o povestioară de relatat.

Se făcea că era o zi călduroasă de vară, iar eu tocmai scăpasem din vagonul de metrou supraglomerat, ce venea dinspre Pipera spre Berceni – însă, spre norocul meu, am coborât mai repede ca de obicei, la Unirii, că trebuia să ajung la KFC Coffee Corner, pentru a testa noile frappe-uri de vară.

Intrat, comandat pentru acolo, dar și pentru la pachet, iar în timpul pregătirii comenzii, am fugit în cealaltă parte a restaurantului, să iau și niște crispy, la pachet. Pam-pam, surpriză-surpriză, la cea mai din dreaptă casă de marcat se afla Andreea, cel mai tânăr angajat KFC pe care l-am întâlnit vreodată. Pe ecuson scria că e învățăcel, alături de numele ei, iar părul brunet nu o faceă deloc mai matură, cum se zice. Probabil de abia a terminat liceul, scăpat de BAC și s-a angajat pe perioada verii sau poate chiar mai mult de atât, pentru a se putea întreține la facultate. Muncesc de la 16 ani, deci o înțelegeam perfect și nu știam cum să o felicit și să-i spun că e super tare că s-a angajat de acum, și să-și păstreze zâmbetul fain, și să fie mândră că muncește și… aș fi vrut să-i zic multe, dar nu mi-au ieșit decât un zâmbet și „Mulțumesc, Andreea, SPOR!”. Așa că, dragă KFC, transmite-i tu urările mele de bine și… SPOR! 😀

IMG-5165

Revenind la vizita de la KFC Coffee Corner, pe lângă clasicul Coffee Frappe, cu cafeaua aia bună de la Seattle’s Best Coffee, din iulie sunt disponibile cinci frappe-uri de vară, pentru răcoreală gustoasă:

1. Strawberry Frappe: piure de căpșune, fulgi de gheață, lapte, frișcă, topping căpșune
2. Blueberry Frappe: piure de afine, fulgi de gheață, lapte, frișcă, topping afine
3. Vanilla Frappe: sirop vanile, fulgi de gheață, lapte, frișcă, pudră de cacao
4. Caramel Frappe: sirop caramel, fulgi de gheață, lapte, frișcă, topping caramel
5. Choco Frappe: fulgi de gheață, lapte, frișcă, pudra de cacao, topping ciocolată

Desigur, lângă frappe merge întotdeauna un desert, așa că am asortat Forrest fruits Cake la Strawberry Frappe și Chocolate Cake la Caramel Frappe. Diana și-a ales favoritul, Strawberry Frappe, iar eu rămân fan caramel, forever. Și, vorba aia, ca să știți, la KFC Coffee Corner de la Unirii, pe lângă numeroasele sortimente de cafea și desert, acum au și frappe de vară, la numai 9 lei.

IMG-5163

IMG-5164

Lasă un răspuns