Între 1 august și 8 octombrie 2017, la Sun Plaza, are loc expoziția aeronautică și aerospațială Above and Beyond, care este realizată în colaborare cu NASA și Muzeul de Aeronautică Smithsonian din Washington și prezentată de Boeing. Mai exact, este vorba despre o expoziție interactivă și multisenzorială care dorește să ofere experiențe unice, prin demonstrații intereactive ale inovației în aviatică, prezentând detalii de la primele zboruri motorizate, până la cele mai noi inovații de pe Pământ și din spațiu.
Expoziția se desfășoară pe două niveluri (parter și etajul 1 din Sun Plaza), unde vor fi cinci galerii cu zeci de displayuri interactive. Accesul este gratuit, iar vizitatorii pot simula urcarea până la marginea spațiului, într-un lift, pot desena și testa un avion supersonic de vânătoare într-un concurs de viteză, pot pilota o dronă în centrul unui uragan (pentru a colecta informații despre furtună), iar familiile/grupurile pot vedea ce simte o pasăre într-un stol, în timp ce participă la o experiență de zbor, bazată pe senzori de mișcare.
Deci, pe scurt, simulări de zbor, displayuri interactive, realitate augmentată, toate realizate pentru a înțelege mai bine principiile zborului, într-o super prezentare, în premieră în România.
Expoziția ABOVE AND BEYOND a adunat peste 3,5 milioane de vizitatori în întreaga lume, în orașe precum Washington DC, Londra, Tokio, Los Angeles. Din câte am citit, în Europa, expoziția a mai fost găzduită doar în Anglia, deci ar trebui să ne mândrim că avem o astfel de oportunitate de a vedea, și la noi, desfășurarea de forțe de la Boeing, Nasa și Muzeul de Aeronautică Smithsonian din Washington.
Mai multe detalii, aici.