Ole, am ajuns pentru a treia oară la Untold, de data aceasta cu tot cu Diana, deci Bunescu la puterea a doua, în premieră. Primul lucru pe care îl faci, când ajungi la festival, e să dai biletul la schimb cu o brățară de acces, iar anul acesta sistemul a fost îmbunătățit și e foarte mișto.
Dai biletul la scanat, apoi și cartea de identitate (va fi și ea scanată), pentru a primi o brățară din material textil care are atașat un mini card contactless ce-ți permite accesul și plata în festival. Eram curios de ce îți este scanată cartea de identitate, dar am aflat atunci când am trecut de porțile de acces, unde brățara îți este verificată prin scanrea cu un telefon pe ecranul căruia apare imaginea buletinului tău, pentru a putea fi identificat titularul de drept al brățării Untold.
Ca în fiecare an, și acum tot Visa este cardul oficial la Untold 2017, acesta având și niște beneficii mișto pentru festivalieri:
-
Încărcările brățărilor de festival cu orice card Visa îți aduc premii instant (mânuțe supradimensionate pentru festival; în limita stoculul disponibil)
-
Orice plată cu orice card Visa este înscrisă automat în tragerea la sorți pentru bilete la UNTOLD 2018
-
Poți prelungi experiența de plată de la festival prin emiterea unei brățari bancare Visa – BT ediție limitată UNTOLD – cea albastră, din fotografia de mai jos. Activarea este disponibila la BT HUB, Forest Area, pentru ca mai apoi să beneficiezi de bonus 50 lei pe brățară, după festival. Ce e tare, e că brățara contactless ediție limitată va putea fi utilizată pentru orice plată în țară sau în afară, la orice comerciant, ea fiind legată la contul tău Banca Transilvania. Cât de tare e asta?
Ne vedem la Untold, până duminică, ole!
Pingback: Cum s-a văzut Untold de la București | Dan Pandrea