Viața peste 50 de ani

Am primit una dintre cele mai tari provocări, să-mi imaginez cum va fi viața peste 50 de ani, adică prin 2067, când voi avea 80 de ani, iar Diana, vreo 76. No, zic să purcedem:

  • Peste 50 de ani, ne vom ruga nepoții să ne ajute să facem bagajele pentru a 53-a ediție de Untold, care va avea loc tot la Cluj Napoca, dar pe noul stadion ce levitează deasupra parcului care găzduia Cluj Arena, atunci când eram noi tineri. Sâmbătă mixează Armin Jr, desigur.
  • Între timp, până când ne vine rândul să urcăm în teleportorul care ne va muta, în 2 secunde, din București în Cluj, voi depăna amintiri cu Diana și vom râde despre cum ne-a plouat în 2017, la a treia ediția de Untold, când filmam cu al ei iPhone 7, că eu nu utilizam un smartphone waterproof. Ehe, eu aveam 30 de ani, iar ea numai 26, ce vremuri!
  • Voi încerca să-mi aduc aminte cum îl chema pe cel care inventase Facebook-ul, locul unde am cunoscut-o pe Diana, iar apoi îi vom transfera șoferului de WUBER un bitcoin, din priviri, pentru cursa de la hotelul aflat la 2000 de metri sub pământ, până la restaurantul dintre nori, unde vom mânca burger cu carne de dragon.
  • Ah, chiar, tinerii din ziua de azi nu se mai uita la serialul tinereții noastre, Game of Thrones, cică e prea lame pentru anul 2067, acum sunt la modă Intergalactic Friends și SeinField. Noi ne uităm la Tânăr și neliniștit, care a ajuns la episodul 30.000. Tot pe ProTV e, unde știrile sunt prezentate de holograma Andreei Esca (ea și-a achiziționat pachetul de nemurire și s-a mutat pe Marte, planetă deținută acum de Smiley).
  • Vara ne facem concediile în Vama Veche. Exact, nu mai e ce a fost.
  • Despacito e cea mai dansată melodie oldies, la nunți. Are 700 de miliarde de vizualizări.

 

 

Iar acum, și una serioasă: peste 50 de ani vom fi terminat creditul la apartament, de vreo 21 de ani deja, iar ferestrele VEKA, pe care le-am montat în 2016, ar împlini 51 de ani, adică ar mai fi trebuit să existe încă 365 de file la calendarul din clipul de mai jos. După cum ziceam și pe Facebook:

Ce are 18.256 de file, 2 metri lungime și o greutate de aproximativ 31 de kg? Mi-ar plăcea să fie extrasul meu de cont, dar e calendarul VEKA Romania de 50 de ani.
Termin creditul pentru prima casă și tot mai rămân 21 de ani din el – adică vreo 7.700 de file, 13 kg și 84 de cm lungime. :))

 

 

Dacă încă n-ați văzut clipul cu familia Munteanu, zic să aruncați o privire mai jos, e al naibii de bun, pentru că a îmbrăcat mesajul promoțional (sistemele VEKA au o durată de viață estimată la 50 de ani) într-un video pe bune, rupt din viața reală, în care cu toții ne putem regăsi, măcar puțin. Iar gluma despre calificarea echipei naționale de fotbal este ex-cep-țio-na-lă! Dă un PLAY:

 

Acest articol are un comentariu

Lasă un răspuns