You are currently viewing Taxify reduce tariful la 0,65 lei/km

Taxify reduce tariful la 0,65 lei/km

Multe vești am aflat, săptămâna asta, despre transportul din București: inițial Taxify a redus tarifele, acum le taie la jumătate, iar Metrorex ar putea introduce noi cartele de metrou (o călătorie, de grup, abonament pentru un an).

Zic să le luăm pe rând:

  • Metrorex are un proiect în dezbatere care menține tarifele actuale, dar introduce și cinci noi tipuri de cartele de călătorie: cartela cu o călătorie, la un preţ de 2,5 lei, abonamentul anual (720 lei), cartela pentru grup de trei persoane (5 lei), cartela pentru grup de patru persoane (6,5 lei) şi cartela pentru grup de cinci persoane (8 lei). Proiectul va rămâne în dezbatere până pe 19 august, iar după aprobarea sa, urmează să fie publicat în Monitorul Oficial şi va intra în vigoare în termen de cinci zile de la data publicării. (via news.ro)

  • TAXIFY – În urma noului parteneriat strategic cu DiDi Chuxing („un Uber chinezesc în care Apple a investit, anul trecut, un miliard dolari” – subiectiv.ro), tarifele Taxify au scăzut la 1,1 lei/km (respectiv 0,2 lei/min), iar preţul minim pentru o cursă este de 9 lei. DAR, din 14 august 2017, timp de două săptămâni, tarifele vor fi tăiate la jumătate, mai exact 0,65 lei/km, 0,11 lei/minut și tarif minim de 5 lei. Șoferii parteneri nu vor fi afectați financiar, pentru că suportă Taxify diferența. Deci chinezii de la DiDi Chuxing au ceva bani de băgat pentru a ridica Taxify-ul în România. Acum să vedem și mașini mai multe disponibile, de la mine de acasă nu găsesc niciodată vreo mașină pe hartă (Apărătorii Patriei). Sunt curios cum vor răspunde UBER, deși tind să cred că nu vor reacționa. În concluzie, important e să fie o concurență cât mai mare, pentru a crește calitatea serviciilor pe baza cărora vor alege utilizatorii finali, căci vorba aia, nu tot ce e ieftin e și bun. Ah, și poate apare Taxify și în alte orașe, ar fi pasul normal de făcut în viitorul apropiat.

20771977_10209121597627248_140308226_o

Acest articol are un comentariu

Lasă un răspuns