Poșta Română: problema coletelor internaționale și cum o poți rezolva

UPDATE 13.09.2017 – Poșta Română: DREPT LA REPLICĂ către PRO TV

Se pare că scandalul s-a rostogolit puțin prin media și acum răspunsul oficial, cu tot cu actualizările necesare, este: „Trimiterile sosite în intervalul 11.08.2017 – 31.08.2017 se distribuie cu dificultate către destinatari, după ce au fost direcţionate exclusiv către cele două oficii cu asistenţă vamală din Bucureşti, la solicitarea Direcţiei Generală e Vămilor” DAR toate trimiterile extracomunitare simple având valoare sub pragul care impune taxarea (10 Euro), sosite începând cu data de 01.09.2017, sunt îndrumate, pentru distribuire, prin oficiile din cartier, după ce, în prelabil, au primit liber de vamă. Mai multe detalii aici.


Din când în când, mai comand mici chestii de la chinezi (aliexpress), care ar trebui să ajungă în România în cel mult două luni. De obicei ajung în cam 3 săptămâni, la oficiul poștal, fiind colete cu valoare sub 10 euro. Doar că de pe 15 august, s-a schimbat treaba: orice colet din afara UE va ajunge și va rămâne la vamă – chiar dacă are valoare mică, de sub 10 euro (sau cadou sub 45 de euro), pentru care nu se percep taxe vamale sau poștale. De ce, nu știu, dar totul a fost dat peste cap, iar eu tocmai așteptam două tricouri comandate în SUA. Vă detaliez mai jos ce e de făcut + ce taxe sunt de achitat, ca să nu vă bateți și voi capul.

comisionariat20vamal-01

Varianta pe scurt: orice colet extracomunitar va rămâne la vama de care aparții. Cei de la vamă îți trimit prin poștă (desigur) o înștiințare + un formular (Imputernicire C.N Posta Romana pentru reprezentare in relatia cu BVI Posta) – adică o împuternicire pe care o faci o singură dată, prin care permiți celor de la vamă să vămuiască direct orice colet îți este adresat, fără să te mai cheme la biroul vamal – ca mai apoi să trimită coletul direct la oficiul poștal de care aparții, unde vei putea achita TVA, taxe vamele, tariful vamal comun (taxă forfetară 2,5%), după caz.

Fix asta am făcut și eu, după ce coletul trimis din SUA a ajuns repejor în Germania, apoi Ungaria și ulterior a rămas blocat pe la Oradea, vreo 4 zile, conform tracking-ului de la Poșta Română. Așa că am sunat, scris pe Facebook, până am dat de cineva care m-a putut ajuta.

Am apelat, într-un final, la Declaranți Vamali, unde am aflat că al meu colet e deja în București, dar trebuie vămuit și ori mă duc la ei, direct, ori completez împuternicirea + copie după CI, scanată și semnată „conform cu originalul” + dovada plății pentru coletul comandat, pentru calcularea taxelor. În plus, mai plătesc 20 de lei, comision vamal, pe lângă TVA (19%). Taxa de 20 de lei este fixă și unică.

Concluzie, faci împuternicire, o singură dată, o dai pe mail conform instrucțiunilor detaliate mai jos, apoi achiți taxele direct la poștă, dacă e cazul, conform tabelului de mai jos și de acum încolo toate coletele îți vor ajunge la Oficiul Poștal de care aparții, fără a mai fi reținute în vamă.

Împuternicirea poate fi descărcată de aici, iar mai informații mai detaliate găsiți în link-urile de mai jos:

vama 1vama2

Detalii suplimentare:

PS: A făcut și ProTV un reportaj pe această temă – “Serviciu mai prost nu există în România.” Experimentul care arată haosul imens de la Poșta Română

Acest articol are 33 comentarii

  1. Cozmin

    E valabil cumva si pentru plicuri internationale? Pentru plicuri cu documente/corespondenta? Sper ca nu..

    1. Ionut Bunescu

      Păi coletele mici de la Aliexpress sunt considerate plicuri. Deci…

  2. Boro

    Buna! Taxa de 20 de lei se plateste o singura data, in momentul in care se face imputernicirea? Multumesc

      1. Sebastian

        Si daca ai un colet mic de sub 10 euro, poti sa faci aceasta imputernicire sau aici nu se aplica?

        1. Ionut Bunescu

          Eu am înțeles că tre să faci împuternicire pentru a fi direcționat coletul de la vamă către oficiul poștal, ca până acum.

  3. Emil Calinescu

    Stiam ca diferenta dintre scrisoare si colet e data de dimensiuni. Nu de pret, ci de dimensiuni.

  4. Radu

    Salutare,
    Scurta intrebare…de unde aflu de care Oficiu Postal apartin?

      1. Ciprian

        Ai mentionat ceva special in corpul mail-ului trimis catre ei? Au revenit cumva cu un raspuns la mail-ul tau?

        1. Ionut Bunescu

          Eu am dat reply mail-ului de la ei, că le cerusem detalii la telefon. Am primit formularul pe mail, apoi am revenit cu el completat plus CI și le-am solicitat să îmi trimită toată corespondența la Oficiul Poștal de care aparțin.

  5. BARBOSUL

    Super util articolul! Le-am scris si mi-au raspuns intr-o ora: „Va rog sa-mi comunicati nr. coletului pentru care doriti”.
    Le-am dat nr. si le-am spus ca vreau sa fie valabila imputernicirea pentru tot ce primesc de azi inainte.
    Acum asteptam.
    Cam cate zile a durat de cand ai scris si pana ai primit coletul la posta?

    1. Ciprian

      Cum ai procedat? Eu am primit raspuns de la posta ca nu se poate cu acesta imputernicire sa primesc coletele (de pe aliexpress de ex.) la oficiul arondat.

      1. BARBOSUL

        Le-am dat urmatorul mail:
        „Buna ziua,
        Va atasez imputernicirea necesara, copie dupa Cartea de Identitate, precum si dovada platii coletului pe care il astept.
        Multumesc!

        Rog confirmare primire.

        Bărbosu'”

        Le-am atasat documentul pus de Ionut (completat si scanat), le-am trimis scan dupa CI si captura de ecran cu dovada platii (e un colet de 16$).

        Mi-au raspuns intr-o ora. Mi-au solicitat nr. coletului. Am luat numarul din serviciul de tracking oferit de Aliexpress si am mentionat ca-mi doresc ca toate coletele pe care urmeaza sa le primesc sa intre sub incidenta acestei imputerniciri.

        Acum astept raspunsul. Revin cu update dupa ce primesc coletul.

    2. Ionut Bunescu

      Încă nu l-am primit. Ieri le-am scris, probabil mâine sau joi îl ridic

  6. Ciprian

    Well…se pare ca nu functioneaza cu aceasta imputernicire.

    Mai jos mesajul pe care l-am primit dupa trimiterea imputernicirii:

    „Buna ziua,

    La BSI Bucuresti se intocmesc formalitati vamale numai pentru trimiterile postale EMS avand destinatari cu domiciliul in toata tara.Celelalte tipuri de trimiteri(colete postale si trimiteri corespondenta) ai caror destinatari sunt personae fizice cu domiciliul in intreaga tara vor fi indrumate de catre BSI Bucuresti la oficiile postale cu asistenta vamala”.

      1. Ciprian

        Cluj-Napoca

        1. Ionut Bunescu

          Atunci e posibil să fie nevoie să dai mail-ul către vama din Cluj.

          1. Ciprian

            Hai ca incerc sa vedem si revin cu un raspuns…

  7. Mihnea

    Citisem titlul articolului cu ideea de a reveni pt ca ma intereseaza problema.
    Din ce am vazut in update, teoretic situatia ar trebui sa fie cam ca inainte doar ca acum toate pachetele trec prin vama pentru o verificare „suplimentara”, probabil ca sa nu ai declarat ceva de 5$ care de fapt valoreaza 50$…
    Corect? Pot sa umplu din nou shooping cart-ul? 🙂

  8. Cristian

    Ceva update la la acea cerere de vamuire? Mai e putin si se face o luna, daca ma iau dupa data postarii articolului. Sa inteleg ca iti iau si banii (20 lei), si te trateaza lafel ca si pe ceilalti ce nu platesc taxa de imputernicire?

    1. Ionut Bunescu

      Am fost la Poștă, plătit taxele vamale + taxa poștală de 20 de lei, am luat coletul la câteva zile după.

      Între timp am mai comandat chestii de pe Aliexpress, dar cu valoare mică, sub 5 dolari, folii, carcase de telefon. Aștept să văd care, cum. Ar trebui să ajungă până la sfârșitul lui octombrie.

      1. Ovidiu

        Am ridicat si eu azi coletul de la posta – 10 lei TVA (colet de 14 USD) + 20 lei taxe postale. Adica am platit suplimentar 30 lei pentru un colet cu o valoare de 56 lei. Sunt curios dacă pentru coletele sub 10 USD, pentru care nu trebuie platite taxe vamale/ TVA, posta mai percepe cei 20 de lei.

        1. Flori

          pt sub 10 Euro, posta nu percepe cei 20 de lei (stiu din experienta practica)

  9. Cosmin

    Salut, am de primit un colet prin EMS in valoare de 900 de lei din Japonia, e vorba de un ceas. Am platit pe el 900 lei cu tot cu transport, ceasul fiind doar 760 lei. Ca sa imputernicesc Posta Romana stiu ca trebuie sa le trimit dovada de plata a obiectului, insa am doar factura Paypal unde scrie 900 lei cu tot cu transport …
    Pe site-ul postei (https://www.posta-romana.ro/calculator-de-tarife.html#2-Colet po%C8%99tal interna%C8%9Bional) am calculat tariful ca fiind 83 de lei in functie de greutate, pretul declarat, si din ce am citit imi mai cer 20 lei taxa de comisionariat. Ce nu inteleg eu, pe langa aceste taxe mai platesc si taxele vamale sau cum? Taxele astea sunt doar pt posta? Sau raman doar taxele astea de 83 si 20 lei, nemaifiind nevoie sa platesc altceva?

    1. vlad

      DA .. o sa mai platesti pe langa ce ai scris si 20% din 900 ron..

  10. Adrian

    Eu nu mai comand nimic daca stiu ca va ajunge la Posta Romana. Indiferent daca e intern, extern sau extra comunitar. In Brasov cozile sunt infernale pentru o trimitere obisnuita, angajatii sunt depasiti de numarul solicitarilor.

    Pentru chestii mici – carcase, incarcatoare, etc, recomand Amazon UK sau Amazon DE. Preturile sunt mici, calitatea mai buna si transportul costa putin. Totul ajunge rapid iar daca coletul se pierde, iti trimit produsul inca o data.

Lasă un răspuns