10 chestii despre iPhone X

De ceva timp, îmi schimb telefonul din doi în doi ani, la prelungire de abonament, ca să fie prețul ceva mai ușor de asimilat de portofel, să am și net suficient în roaming, alea-alea. Așa că anul acesta venise momentul să scap de 6s și să-mi iau cel mai nou iPhone. Desigur, 8 nu avea rost, e tot un 6s, ca design, doar cu sticlă și wireless charging + îmbunătățiri hardware, iar 8 Plus este mult prea mare pentru mâna mea. Așa că am ales iPhone X, zece, ten, cum i-o mai zice lumea. După două zile de butonat touch-uit, cu 10 chestii despre el am revenit.

EXTRA – Primul animoji pe care îl faci după ce îți iei #iPhoneX

 

 

1. Impresie generală – Ca de fiecare dată, senzația la atingerea unui produs Apple este incredibilă – look premium, de bijuterie, cu materiale care te fac să înțelegi de ce iPhone X costă peste 1000 de euro. Ecranul este fascinant, sticla de pe ambele părți este foarte mișto la atingere, nefiind alunecoasă deloc, însă fură amprente, mai ales pe spate, chiar dacă telefonul nu mai are TouchID. Puterea de procesare, camerele și fotografiile făcute cu ele, calitatea și puterea sunetului, toate sunt la superlativ. Rămâne acum ca aplicațiile să primească update-uri pentru a putea fi afișate pe tot ecranul -  Facebook, Instagram, Whatsapp au deja, dar Gmail, de exemplu, nu.

2. FaceID – Rotești de două ori capul, ca la exercițiile de înviorare de la orele de educație fizică, și gata, asta-i tot. Deblocarea se face foarte rapid, în mai puțin de o secundă, după cele două zile de utilizare, în care telefonul s-a obișnuit cu diverse fețe-fețe de-ale mele.
Am înregistrat FaceID-ul meu cu ochelarii pe nas, astfel încât, la un test efectuat imediat după, cu ochelarii dați jos, telefonul nu m-a recunoscut – dar între timp s-a prins că tot eu sunt. Deci clar e vorba de obișnuință. Plus că da, funcționează pe întuneric, fără nicio problemă. Încă aștept ca aplicațiile de banking să accepte și autentificarea cu FaceID, nu doar cu TouchID, dar probabil va mai dura puțin.

UPDATE – Aplicația BT24 (de la Banca Transilvania) funcționează cu FaceID, deși în meniu spune tot de TouchID, iar la ING a dispărut de tot opțiunea de autentificare prin amprentă (până la un nou update, pentru iPhoneX).

3. Volumul tonului de apel este redus semnificativ în momentul în care te uiți la telefon. Mai exact, un exemplu concret: m-a sunat cineva, am dus mâna la buzunar / scos telefonul / îndreptat către față / volumul ringtone-ului a scăzut la ~10%. Prin urmare, imediat ce îți este scanat și recunoscut chipul, telefonul aproape că se oprește din cântat, că s-a prins și el că ai văzut apelul, deci e inutil să sune la volum maxim.

4. Ecranul este superb, chiar și cu "bretonul" de sus, 5,8 inci / 84,4 cm2 / ~82,9 screen-to-body ratio / 1125 x 2436 pixels, 19.5:9 ratio (~458 ppi density). Deși au apărut atenționări în ceea ce privește posibilitatea de burn in, să sperăm că nu va fi cazul. Mai exact, NU este recomandat să ții iPhone X la luminozitatea maximă, cu o imagine statică, timp îndelungat. Mă rog, am avut mereu luminozitatea pe auto, iar acum văd că e by default setată așa, fără să mai poți bifa/debifa opțiunea. Luminozitatea maximă este, oricum, mult mai puternică decât la iPhone 7 sau 6s, cu care am făcut comparația.

5. Sunet – unul dintre motivele pentru care m-am îndrăgostit de iPhone, pe vremea lui 3GS, a fost calitatea sunetului, mai ales de cea redată în căști (desigur, a ajutat și fidelitatea căștilor livrate cu telefoanele Apple, de fiecare dată).
Ador cum stau în urechi EarPods-urile, nu suport căștile in-ear, iar acum, la iPhone X, sesizez un volum maxim ceva mai puternic decât la 6s sau 7, îmi permit să aproximez un +25% la volumul audio, dacă nu mai bine. Se aude tare și clar, fix cum îmi place. Hashtag inimioară.

6. Bateria nu mai e una singură, ci sunt două, în formă de L, adică două celule, capacitatea bateriei lui iPhone X fiind puțin  mai mare decât cea a lui iPhone 8 Plus, adică 10.35 Wh față de 10.28 Wh. Iar în miliamperi oră, iPhone X dispune de 2716 mAh, iPhone 8 Plus de 2691 mAh, iar iPhone 8 de 1821 mAh.
Prima încărcare completă a iPhone X-ului meu a avut următoarele rezultate: ieri seară, mai aveam 10%, după 11h12min de standby și 7h20min de utilizare, majoritatea pe 4G, WiFi prea puțin, că am ajuns târziu acasă. Deci cred că va fi primul meu smartphone pe care aș putea să nu-l încarc deloc, la birou, și totuși să ajung cu baterie acasă. Dar nu va fi cazul, pentru că oricum mi-am luat charger wireless, iar eu nu las telefonul să scadă sub 40% la baterie, de obicei (așa ar fi indicat, să îl păstrezi între 40 și 80% și să nu-l încarci peste noapte).

 

 

7. Camerele sunt wow, am făcut și postat 3 poze (unu, doi, trei) până acum, iar mostre video + unboxing-ul telefonului meu, vedeți în clipul lui Pandutzu, de mai jos. Inclusiv slow motion la 1080p / 240 fps.

 

8. Puterea de procesare este fascinantă, diferențele de la 6s la X fiind incredibile. Ba mai mult, iPhone X pornește incredibil de repede, tocmai am cronometrat acum, în fix 18 secunde este up and running.

9. Componentele – iPhone X mai are, în interior, procesorul Apple A11 Bionic, 3 GB RAM LPDDR4x SK Hynix, 64 GB de memorie Toshiba, bobina pentru încărcarea wireless Qi, modemul LTE Qualcomm Snapdragon X16 și amplificatorul audio Cirrus Logic, printre altele. iPhone X a primit de la iFixit scorul de 6 din 10, în ceea ce privește uşurinţa de reparare, iar un ecran spart poate fi înlocuit, fără a fi scos hardware-ul biometric al lui Face ID, din fericire.  Placa de bază este cât 2/3 din cea de pe iPhone 8 Plus, DAR este stratificată, având chip-uri și conectori pe ambele fețe, astfel încât, dacă ar fi desfăcută, ar fi cu 35% la sută mai mare decât cea de pe iPhone 8 Plus.

10. Animoji – poți alege unul dintre cele 12 caractere, apoi înregistrezi un mesaj video de maximum 10 secunde, pe care îl poți trimite către orice device cu iOS 11 sau către alte device-uri Apple care permit recepționarea de iMessages. Fun!

 

 

 

 

 

 

 

Dacă aveți întrebări sau curiozități, le aștept în comentarii, sigur am omis multe lucruri care ar putea fi de interes, despre iPhone X.

 

 

 

Detalii despre noile gesturi, Animoji, Portrait Lighting și altele, în clipul de prezentare oficial de la Apple:

Acest articol are 7 comentarii

  1. Gabriel Benta

    salutare. foarte bun review-ul. am o intrebare – l-ai luat la prelungire de abonament – orange/vodafone? 🙂 de cat e abonamentul si cat a trebuit sa platesti pt iPhone X ? Si eu exact ca tine procedez de 6 ani incoace, mi l tot reinoiesc la 2 ani si acum as vrea sa schimb 6s-ul dar m ar interesa aproximativ ce pret ar avea X-ul. mersi mult

    1. Ionut Bunescu

      Salut, 899 euro la prelungire pe doi ani cu abonamentul de 26 de euro, 749 cu 43 de euro sau 849 cu 31 de euro (Orange).

  2. Andrei

    Da de unde ai scos mai(e)stre regula asta cu: ” sa nu scazi fiule sub 40% baterie ca e bai”…e o aiureala.Aia cu sa nu incarci telefonul noaptea e buna.Sau una proasta , una buna si se compenseaza intre ele.;)))

Lasă un răspuns