Memento Bus, primul shuttle bus de pe Aeroportul Internațional “Henri Coandă”

Dacă ai zburat și aterizat, măcar o dată, de pe Otopeni, sigur știi despre problema transportului de la aeroport către oraș. Taxiurile sunt cu aceleași probleme, asta dacă și găsești vreunul. Ruta RATB 780 nu acoperă decât ziua, iar 783 e destul de aglomerat și puțin nepractic, pentru că eu, de exemplu, habar nu am de unde pleacă, unde e stația din aeroport.

Însă acum există o alternativă, culmea, privată, nu a municipalității: Memento Bus (parte a grupului Christian Tour). Nu e ceva wow, încă nu ne comparăm cu alte capitale europene, în ceea ce privește transportul public către/de la aeroport, dar măcar Memento Bus îți permite să faci rezervare, cu loc asigurat + plată online sau SMS, ba chiar îți și specifică faptul că ai voie cu un bagaj de max. 32 kg. Exact asta e problema principală pe rutele RATB 780/783, lipsa spațiului destinat bagajelor.

Programul Memento Bus nu acoperă toată ziua, dar probabil sunt cursele așa progamate, fix când e fluxul mai mare de aterizări pe Henri Coandă. Adică pentru o zi de joi, orele disponibile pentru rezervare sunt: 03:45 / 04:00 / 04:30 / 11:00 (2 curse) / 18:15 (2 curse) / 20:15 / 23:15.

Costul unui bilet Otopeni – București este de 2,40 euro (11 lei și puțin). Rezervările se pot face pe site-ul mementobus.com, iar locul unde vei fi debarcat, în București, este Central Bus Station Bucharest, în spatele Autogării IDM (Șoseaua Orhideelor 49).

Acest articol are 4 comentarii

  1. Paul T.

    Nu stiu cum au ales ei fluxurile alea, caci majoritatea curselor interne ajung dimineata la 6-7 … si sunt multe. Bucuresti – Aeroport de ce nu au?

      1. Petruș

        Ionuț, cu un ochi pe comunicatul de presă și unul pe postarea ta tind să cred că faci o combinație de informații care s-ar putea să fie derutantă.

        Înțeleg din comunicat că shattle-urile pot fi aranjate la biroul din Otopeni, iar de la tine că pot fi rezervate inclusiv online via mementobus.com. Din ce știu eu, cursa pe care o prezinți tu în screenshot e de prin toamnă pe acolo și posibil să fie o oprire pe o rută mai lungă.

    1. Petruș

      Paul, îți dai seama că cineva se uită la ce vine și ce pleacă de pe aeroport și ia în calcul frecvența și orele de plecare-sosire a shuttle-ului, nu?

      Plus de asta, tind să cred că focusul e pe ce vine din extern.

Lasă un răspuns