În timp ce la noi Coaliția pentru Familie blochează o conferință despre discriminare și egalitatea de gen și Dan Negru scuipă peste Urșii de Aur, în Australia, Apple a lansat niște spoturi incredibil de mișto, intitulate First Dance. Sunt patru clipuri cu primul dans al mai multor nunți, ale unor persoane cu diferite orientări sexuale, asta după ce, în decembrie 2017, căsătoria între persoanele de același sex a fost legalizată în Australia.
Primul clip are 1 minut și redă mai multe nunți, iar celelalte trei au câte 15 secunde, cu focus pe un singur First Dance (Meg și Ann-Marie, Nick și Rob, Antony și Ron). Soundtrack-ul aparține cantautoarei Courtney Barrett (Never Tear Us Apart), iar reclamele continuă seria „Shot on iPhone”, prin care Apple dorește să scoată în evidență calitatea foto/video a lui iPhone X.