UPDATE: Felicitări, Madalina Cristina Mitran! Mă tare bucur că tastatura ajunge la o gameriță. Tocmai am aflat că era și într-un live, pe canalul ei de YouTube (link aici), iar reacția ei e priceless! Rămâneți aproape, mai vin și alte concursuri, în curând.
Bloggers Lan Party a ajuns la ediția cu numărul 17, damn, cum trece timpul, parcă ieri avea loc prima ediție (aha, 1 decembrie 2012). Am ratat câteva runde, dar la majoritatea am fost pe felie, ba chiar am mai și câștigat câte ceva, în edițiile trecute. Un mouse, un PC de gaming super mișto, un ghiozdan, un mousepad, dar cel mai important, zic eu, e să am ceva de oferit și pentru voi, cei care îmi sunteți alături, de peste 12 ani, pe blog.
Așa că, după ce unitatea PC m-a impresionat cu ale sale performanțe, m-am uitat puțin la componentele sale și cred că meritele merg la plăcuțele RAM și SSD-ul de la HyperX. Și a cam început să-mi placă despre Kingston și ale sale produse roșii HyperX. Acum am și mouse pad gigant, la birou, tot de la ei. Laptop-ul meu a îmbătrânit, așa că i-am schimbat HDD-ul, chiar dacă era de 7200 RPM, cu un SSD HyperX de 240 GB, iar pentru voi am ceva incredibil de mișto, ba chiar m-am gândit mult dacă să păstrez eu tastatura sau să fac un gamer înrăit fericit. Așadar și prin urmare, cineva va câștiga o tastatură super tare! Costă 799 de lei și se prezintă cam așa:
Tastatura gaming mecanica HyperX Alloy Elite Cherry MX Red RGB
Ce trebuie să faci pentru a câștiga monstrul de tastatură:
- Să-mi dai like pe Facebook, dacă nu ai făcut-o deja (aici)
- Să-mi dai follow pe Instagram, dacă nu mi-ai dat deja (aici)
- Să lași un comentariu la acest blog post în care să-mi spui ce culoare sau combinație de culori vei alege pentru a lumina viitoarea ta tastatură de gaming HyperX Alloy Elite Cherry MX Red RGB
- După ce scrii comentariul, completează Name, Email, iar la Website te rog să pui link-ul profilului tău de Instagram, ca să pot verifica, la momentul tragerii la sorți, dacă mi-ai dat follow de pe respectivul profil. Te rog să treci la nume fix numel tău de pe Facebook, ca să te găsesc în lista celor care au dat like paginii mele.
Înscrie-te până pe 1 aprilie, seara, cel târziu la ora 20:00. Apoi te duci și calci în ceva, să ai noroc la tragerea la sorți și… poate vei fi fericitul posesor al premiului HyperX.
Rosu si verde, culorile mele preferate.
Hehe, arata bine jucaria, clar o sa merg pe un rosu.
P.S.: 1 aprilie hmmmm 😀
Voi folosi verde, mov si albastru
Wave or Explosion 🙂
Desi ador verdele, cea mai buna optiune ca iluminare pentru tastatura neagra este turcoaz, cel putin pentru mine. Totodata, se asorteaza si cu ledul de la butonul de power de la monitor si cu cel de la boxe. 🙂
Galben
Probabil o s-o las sa fluctueze alb-albastru-mov, ca sa se potriveasca cu mouseul.
Voi folosi culoarea rosie.
Prefer multitudinea de culori pe care o poate oferi , dar daca ar fi sa o tip pe o singura culoare, ar fi rosu
Hello,
Pana m-as obisnui cu tastatura HyperX Alloy Elite Cherry MX Red RGB as alege combinatia de Galben si Albastru. Dar desigur voi incerca toate cele 6 efecte de iluminare dinamice.
Multumesc!
mov si albastru all the way! :d
Cel mai probabil albastru pentru a il asorta cu mouse-ul. Cu toate ca ador si rosu, mov, portocaliu sau chiar alb.
Cel mai probabil albastru pentru a il asorta cu mouse-ul. Cu toate ca ador si rosu, mov, portocaliu sau chiar alb.
Eu merg pe un rosu, vreau sa fie rosie clar <3
Cel mai probabil voi folosi culorile turcoaz, albastru si portocaliu
Roz si roz
Red like evil!
Albastru, sa se potriveasca cu ledurile de pe procesor si placa video.
Albastru!
Verde pana la moarte !
cel mai probabile toate, wave …. sau in functie de ce predomina pe monitor
Albastru sa fie in ton cu unitatea
rosu si albastru 🙂
O combinatie de culori albastru-verde.
As folosi efectul wave sau noaptea o singura culoare, albastru, mi se pare mai relaxant la ochi.
Albastru si verde
Rosu si galben
Galben si roz
Mov si albastru
Rosu, Mov, Roz.
Albastru si violet
Albastru si violet
Mov, Rosu, Roz
Prefer rosu insa sigur voi incerca toate combinatiile posibile.
Verde sau violet, poate chiar in combinatie.
Wave pe toate nuanțele de roz și mov! 😉
cred ca o sa folosesc verde sau albastru, sau poate ceva sa pulseze cu mai multe culori. cand paleta este asa de mare, greu de ales
Rainbow, sincronizat cu mouse-ul si placa video!
Rosu si verde.
Albastru cu breathing effect
everyday another combination, because… why not?
Breathing light rosu
Cred ca cel mai probabil rosu
Verde
everyday another combination, because… why not?
Voi merge pe Albastru si Mov.
Rosu si verde trebuie sa arate foarte bine!
i`m BLUE DA BAA DEE
Wow ce frumoasa e,de obicei aleg verde 🙂 .
Turcoaz sau Rosu+Galben, cam acolo bat! 😀
Verde
Roșu cel mai sigur. :)))
Se poate ca-n imagine, rainbow? Dacă nu, roșu ^^
Este simplu – toate. La început o să o folosesc cel mai probabil pe funcția de trigger și o caut să fac portocaliu, cu mov și verde 😀
Eu o sa aleg verde si mov, culorile mele preferate. S-ar vedea demential pe biroul meu, atunci cand joc ceva shootere.
Cel mai probabil as seta-o pe un mod in care ar trece prin toate culorile, asemanator cu mouse-ul meu.
Mov si galben sau doar mov simplu. ^^
Alb.
Rosu, de 3x rosu.
RGB(sa treaca prin toate culorile) sau rosu
Mai multe combinatii si nuante de mov. Cu toate ca imi place si rainbow-ul clasic.
Salut. Daca as castiga tastatura, as folosi culoarea rosie pentru ca imi place culoarea asta in gaming :)) nu stiu de ce. Combinatie de culori nu stiu sigur daca as pune pentru ca nu am mai avut pana acum o tastatura RGB care sa aiba aceasta „capacitate”.
Multumesc!
Albastru . Atat.
Rosu si albastru #fcsb
Depinde de stare sau de joc, o oscilatie intre rosu, mov, albastru si verde.
Full Red, fara îndoiala ! Probabil că le voi alterna in funcție de jocuri 😀
Clar voi merge pe rosu, pentru ca se asorteaza cu rosul de la asus ROG, si cu nouse-ul care nu e RGB,dar cea mai faina culoare la tastatura mi se pare turcoaz.
Albastru si rosu