Tot ziceam recent că am făcut un lucru pe care nu creadeam că-l voi face prea curând, adică am ajuns până la postul TV cu numărul 50, apoi am revenit la Paprika, programul de adormit #bunestii. Așa că mi-am adus aminte că cele mai importante posturi TV, dar și cele mai vizionate, sunt situate pe tastele numerice, de la 1 la 9, așa că sunt curios care sunt posturile în televizoarele voastre. Dau eu startul și explic imediat și de ce:
1. TVR 1 HD – dintotdeauna operatorul de cablu TV a pus TVR pe 1, așa că a rămas din obișnuință, că de uitat la el… mai rar: transimiuni sportive, Eurovision și ceva excepțional, rar, cum ar fi alegerile.
2. TVR 2 – din aceleași motive de mai sus, de la fratele TVR 1
3. ProTV – tot cabliștii l-au pus pe poziția a treia, deci aici a rămas, fiind postul TV generalist cel mai urmărit, nu numai de noi, #bunestii.
4. Antena 1 – Postul generalist de pe locul 2. Atât. Cred că tot operatorii l-au cimentat pe poziția a patra.
5. Digi 24 HD – Știrile care contează.
6. TV Paprika – Nu cred că e cineva care să gătească ce vede la Paprika, dar e canal numai bun de urmărit și ațipit, până se oprește singur TV-ul. Pe vremuri, avea transmisie doar până la 00:00, tot de atunci a rămas și ceas “adormitor” pentru noi.
7. History HD – Pentru toate emisiunile și serialele de seară, de până a muta pe Paprika, deci înainte de somn.
8. Comedy Central – Seriale, caterincă, bun ziua, dar și seara.
9. Discovery – (mai nou, înainte aveam altceva, dar nu mai țin minte ce) Fără alte explicații, se subînțelege de ce.
Apoi urmează Digi Film, HBO-urile, Cinemax-urile, posturile de știri, posturile de sport, cele de muzică și naiba mai știe ce e după 35 încolo. La voi cum stă treaba?
La mine e doar ProTV, Digi24 si DisneyJR. In ordine inversa, Disney toata ziua si inainte de culcare Digi24 sau Protv.
Pingback: Cele mai bune(sciene) din 2018 - bunescu.ro, un blog de Ionut Bunescu