EduMatch, testul care te ajută să afli ce facultate ți s-ar potrivi

Ești elev de liceu, clasa a 11-a sau poate chiar a 12-a, dar nu știi exact la ce facultate vrei să aplici? E o întrebare pe care mulți elevi și-o pun, ba chiar și părinții lor. Ideal ar fi să știi ce cale îți dorești să urmezi în viață, dar nu toți ne dorim, de mici, să devenim doctori, avocați sau polițiști, ca să cunoaște exact care va fi treaseul pe care îl vom urma în ceea ce privește învățământul superior. Eh, aici intervine EduMatch cu al său chestionar, care te ajută să afli ce facultate ți s-ar potrivi mai bine, în funcție de interesele tale.

Testul este construit de către un psiholog, proiectul este recomandat de către SNSPA și este dezvoltat de către un coleg care m-a rugat să-l testez și să-l ajut cu promovarea, dacă mi se pare folositor. Băi, mi mi-ar fi fost foarte util în timpul liceului, când am trecut de la visul de a mă face informatician, la cel de a fi un mare jurnalist, de fapt un TV Star. N-am renunțat la idee, cândva tot voi avea propriul meu late night show, dacă nu un matinal de moderat la radio sau TV.

Revenind la EduMatch.ro, treaba e simplă, îți faci un cont, apoi faci un test grilă la care răspunzi în cel mult 5 minute, ulterior fiindu-ți recomandate cele mai potrivite facultăți din țară, din peste 221 disponibile, din București, Iași și Cluj-Napoca. Costul testului este unul decent, 49 de lei, însă în perioada 15 octombrie – 15 decembrie costă numai 19 lei (cât un pachet de țigări, ieftin, după cum ziceam aici).

Așa că dacă ești la liceu sau ai vreun prieten, frate, copil, cunoștință care crezi că ar avea nevoie de un astfel de test, pentru a se hotărî, dă-i de veste, îți va mulți apoi.

Acest articol are un comentariu

Lasă un răspuns