10 lucruri pe care probabil nu le știai despre ghetele Timberland

Dacă tot „ne-a surprins” prima zăpadă și am scos ghetele de la cutie, am făcut un mic research despre celebrele ghete Timberland și am găsit 10 lucruri interesante. În plus, am și o recomandare de spray pentru impermeabilitate care te ajută să eviți petele și enervantele urmele de sare. Iar la final, câteva magazine de unde poți cumpăra ghete Timberland la preț bun.

1. Timberland este o companie americană fondată în 1952, când Nathan Swarts a achiziționat jumătate din compania de pantofi Abington (a ajuns să cumpere restul companiei trei ani mai târziu).

2. De abia în 1978 compania a adoptat stilul pe care îl știm astăzi și până în 1985 a vândut un milion de perechi de ghete.

3. Vânzările s-au triplat când rapperii au început să folosească și promoveze Timberland. Mai exact, în anii ’90, când Timbs au devenit parte a culturii urbane și a hip-hop-ului. Modelul clasic six-inch a devenit tot mai popular, artiști precum Das EFX, Mobb Deep, DMX și alții purtau clasicele ghete în videoclipuri, la concerte sau evenimente. Notorious B.I.G. chiar menționa în piesa „Suicidal Thoughts” că îi plac black Timbs și black hoodies.

4. La începutul anilor ’90, ghetele Timberland erau mai populare decât pantofii sport Jordan, conform unui articol din The New York Times, scris de Micherl Marriott. Se pare și că Nike, Reebok sau Adidas au creat ghete în același stil, pentru a concura cu Timberland, dar fără succes.

5. Prima pereche „guaranteed-waterproof” a fost creată în 1973.

6. Ghetele au fost testate în vase de toaletă. La începutul anilor ’70, testarea impermeabilității era făcută în toaletele unei fabrici, unde ghetele erau lăsate peste noapte.

7. Timberland a avut prima reclamă TV la ghete.

8. La mijlocul anilor ’80, Timberland a lansat cizmele clasice pentru femei, lucru anunțat și printr-o reclamă de două pagini alb-negru în The New Yorker. Tot atunci brandul Timeberland începea să fie comercializat în retailer-ul de lux Bergdorf Goodman.

9. Shaquille O’Neal a avut ghete personalizate, mărimea 23 US, asta înseamnă cam mărimea 59 în sistemul european, adică 38,5 cm. Eu, de exemplu, am 40,5 EU, 25,5 cm, pentru comparație.

10. Timberland a luat ghete din magazinele sale și le-a oferit salvatorilor de la 9/11, după ce acestora li s-au topit încălțările.


Pentru impermeabilizare și protecție împotriva zăpezii, apei, nămolului, tocmai mi-am cumpărat un spray „Empire” de la Deichmann. Era cel mai scump, 49 de lei, la 400 de ml, dar după ce am văzut clipul de mai jos, nu-mi pare rău că l-am cumpărat. Da, Timbs sunt impermeabili, dar cu spray-ul ăsta aplicat la două săptămâni știu că stau fără stres.



Iar dacă vreți să vă cumpărați ghete Timberland, găsiți la Answear, Fashion Days, Sneaker Industry sau Office Shoes. Merită să aveți măcar o pereche. Dacă vă cumpărați online, vă recomand să probați mai întâi într-un magazin fizic. În mod normal e fix mărimea pe care o purtați la pantofii sport, iar dacă sunteți între mărimi, așa cum port eu 40,5, luați mărimea întreagă inferioară, adică 40. Iarnă plăcută și uscată la picioare vă doresc! 😀


Sursa: complex.com /// Karizza Sanchez

Acest articol are 2 comentarii

Lasă un răspuns