Recordul a fost spart: o fotografie cu un ou are cele mai multe like-uri pe Instagram

Niște oameni, reuniți în EGG GANG, s-au hotărât să o detroneze pe “regina Instagramului”, Kylie Jenner, care deținea fotografia cu cele mai multe like-uri (peste 18 milioane, la prima poză cu fetița ei). Dar în numai 10 zile, fotografia cu un simplu ou a reușit să “spargă” recordul, iar astăzi, 14 ianuarie 2019, are peste 23 de milioane de like-uri.

 

Treaba a fost super simplă, viralizarea fiind tot ce a contat, iar numărul de like-uri atins acum câteva ore, la detronare, adică de peste 20.000.000 este comparat de către NY Times cu audiența Roseanne (cea mai mare din SUA, în 2018, de 20 miloane de /săptămână). Sau, dacă fiecare om, care a dat like oului, ar face parte dintr-un oraș nou, acesta ar fi al treilea cel mai populat din lume, detronând Beijingul. În curând va depăsi chiar și populația totală a Australiei, dar și orașul aflat pe locul 2, Shanghai.

 

 

 

 

 

Kylie Jenner tocmai și-a recunoscut înfrângerea, postând clipul “Take that little egg”

 

 


 


 

Nu e prima oară când populația internaută detronează recorduri reale, înlocuindu-le cu unele artificiale, din setea de haos: în 2017, Carter Wilkerson, un elev de liceu, de 16 ani, a stabilit recordul de retweet-uri, în încercarea de a primi nuggets gratis pe viață, de la Wendy’s. Nu a obținut 18 milioane de RT, cât a cerut Wendy’s, dar nici 3,5 milioane nu sunt puține. Mă rog, recordul să nu a ținut prea mult, fiind detronat de un om de afaceri japonez care a obținut peste 5 milioane de retweet-uri, după ce a promis că oferă câte ~10.000 de dolari către 100 de oameni care îi dau RT, aleși random. (sursa NY Times)

Acest articol are 3 comentarii

Lasă un răspuns