Dacă n-ați prins rezervare la restaurantul ăla șmecher, poate vreți să o ardeți pe puțin Netflix & chill SAU să vă duceți la cinema, nu de alta, dar am recomandarea perfectă pentru oricare dintre cele două variante.
ELITE (Netflix)
Știu, n-o să recunoști că te-ai uitat la Gossip Girl (și ți-a plăcut), dar dacă-ți spun că ELITE este combinația perfectă de GG cu mister și crimă, deja ai adăugat serialul în My List, recunoaște. Păi treaba e simplă, se iau câțiva actori mai tinerei, pe care i-ai văzut deja în La casa de papel, se condimentează cu acțiune și intrigă direct într-o școală exclusivistă din Spania, unde studiază numai elitele țării, asta până când trei copii din clasa de mijloc vor fi transferați (de voie, de nevoie), iar de aici încep coatele-n coaste, până se ajunge la o crimă al cărui autor trebuie aflat. Dați un play, vinul îl dați apoi.
Oh, Ramona!
Oh, Ramona!, că Suge-o, Ramona! nu dădea chiar ok pe afișe și în programul unui cinematograf, nu? Eh, filmul se lansează pe 14 februarie 2019, în cinematografele din toată țara, iar dacă vă duceți ca mine, cu așteptări de a fi dezamăgiți de încă un film românesc slab… veți fi surprinși. Da, e adaptarea cinematografică după cartea lui Andrei Ciobanu, doar că e în engleză, probabil din dorința de a sparge granițele țării, cu un film de genul American Pie, adaptat la vremurile noastre. Băi, filmul este neașteptat de bun (pentru genul său, desigur), ba chiar cred și sper să prindă și în afară. Da, are un minus puțin enervant, dar probabil nesesizat de toată lumea: vocile nu sunt live, adică nu sunt înregistrate fix în timpul acțiunii, ci în studio, apoi suprapuse peste playback-ul filmat, lucru ce se poate observa mai ales la vocile actorilor (Andrei Ciobanu, Alex Coteț, Smiley sau Gina Pistol). Dar dacă nu lași acest mic bob de porumb să-ți afecteze cutia plină de popcorn, experiența filmului te va surprinde mișto de tot.