Vineri, 19 iulie, la prânz, când mai toată lumea era la muncă, Netflix a dat drumul pe țeavă celui de-al treilea sezon din La casa de papel. Am scăpat de spoilere, iar până m-am băgat la somn, am fript deja 4 dintre cele 8 episoade.
Și… duminică, înainte de concertul Bon Jovi, am dat gata și celelalte episoade rămase. Pe scurt, fără spoilere, treaba e cam așa: nu toate episoadele se termină în coadă de pește, dar tot dai play încă unuia, până când adormi cu tableta pe piept. N-ai cum să-i reziști, se vede implicarea Netflix, bugetul crescut și… faptul că banii au fost băgați cu cap, căci la cum se termină sezonul al treilea, n-are cum să nu urmeze încă unul.
Dacă nu te-ai uitat până acum la niciun episod din La casa de papel / Money Heist / Fabrica de bani, dă un click aici și vezi ce am scris despre el după primele două sezoane (cel mai mișto serial pe care l-am văzut de la Prison Break încoace, ziceam atunci, iar acum îmi permit să completez că e, probabil, serialul meu preferat). Ah, plus că e cel mai urmărit serial într-o altă limbă diferită de engleză, la nivel mondial.
Chiar sunt curios de păreri ale oamenilor care încă nu au văzut niciun episod… acum aveți trei sezoane, binging scrie pe voi, doar să vedeți cum vă împărțiți orele de somn / muncă / serial. Enjoy!