Cea mai bună zacuscă

De obicei, când intru într-un Mega sau LIDL, fiind mai mici decât un hipermarket, iau rafturile la rând, poate-mi sare în ochi vreo noutate ori mi-e poftă de ceva ce nu era notat pe lista de cumpărături. Așa cum în urmă câțiva ani am dat de pesto ăla bun și ieftin de la LIDL (Baresa, 5 lei), la jumătatea lui octombrie, printre rafturile unui Mega Image de cartier, mi-a atras atenția un borcan cu zacuscă.

 

Mă rog, avea aspect de zacuscă, iar textul vinovat de captarea atenției a fost “grilled peppers 89g per 100g finished product” – deci mulți ardei copți, și vorba aia, cui nu-i plac ardeii copți? Am luat un borcan, de test, ca mai apoi, a doua zi, să găsesc raftul gol. HUO! Dar am fost la alt Mega și am luat cinci borcane, să fie. Plus lutenintsa și zacuscă. Ah, borcanul inițial era cu AJVAR, nu cu zacuscă, dar credeți-mă, doar ne complicăm în denumiri.

Cică ajvarul este originar din Balcani și este cunoscut și drept “caviarul vegetal”, iar diferența față de o zacuscă normală este că în ajvar predomină ardeiul capia decojit, iar legumele sunt doar coapte, nu și fierte, ca la zacuscă. Tocmai de aceeea ajvarul nu e uleios, frate, ca o zacuscă din aia clasică! Cică ar exista și ajvar picant, dar n-am apucat să degust. Încă.

Ajvarul mai conține (pe lângă ardeii capia la grătar) roșii, vinete coapte decojite, piure de cartofi, sare, zahăr, usturoi, condimente. Cel puțin cel de la Deroni, pe care l-am găsit la Mega. Deroni e o firmă bulgărească, iar tot de la ei am mai testat zacusca și lutenitsa. Zacusca are gustul foarte asemnănător cu ajvarul, iar lutenitsa (care tot un fel de zacuscă pare) e decentă, dar nu de nota 10 precum primele două. Vă jur, cu mâna pe cele două borcane ascunse în bucătărie, că n-ați mâncat niciodată o zacuscă atât de bună! Mă rog, ajvar, ați înțeles voi.

În speranța că nu epuizați toate stocurile din Mega Image / eMAG, să aveți poftă, îmi mulțumiți apoi. Nu știu dacă produsele Deroni se găsesc și altundeva, dar dacă da, lăsați și voi un comentariu, să afle și alți pofticioși. Iar dacă sunteți curioși ce mai produce firma bulgărească, aruncați un ochi pe site-ul lor, să salivați și voi după sosuri de paste, carne, pizza și alte nebunii. Eu tot sper că se va găsi un importator care să le aducă toate produsele și pe la noi, eu deja sunt fan declarat. Ah, Vasile, chiar sunt curios dacă asta va fi prima zacuscă ce ia nota 10 în a ta “Mică enciclopedie de zacuscă din comerţ (ca să n-o cauţi singur pe aia bună)”.

 

 

Prețurile sunt următoarele:

AJVAR 250 grame – 6,99 LEI

 

ZACUSCĂ 310 grame – 7,99 LEI

LUTENITSA 265 grame – 5,99 LEI

Acest articol are 5 comentarii

  1. Monica

    Anul ăsta nu am mai găsit produse Deroni la Mega, din păcate.

    1. Ionuț Bunescu

      Din păcate nici eu… nu știu ce s-a întâmplat, nici la Auchan nu mai au.

  2. Cristi

    Încercați Lutenitsa de la Velika. Seamănă mult cu zacusca din Banat (foarte gustoasă, nu doar niște simple legume tocate cum fac majoritatea producătorilor de zacuscă ce se găsește în market-uri), dar e ceva mai fin măcinată.

    1. Ionut Bunescu

      Salut, da, acum au la Mega doar produse de la Velika (produse tot de Deroni Bulgaria). Bune!

Lasă un răspuns