Iar mor de draci, uitându-mă la ce comentează pe Facebook persoane (aparent) cu capul pe umeri. O tipă întreabă, foarte lucid, “Ce ai cu oamenii care aleargă? Și in Italia, și in Franța ai încă voie sa ieși pentru activități sportive individuale”. Îi răspunde cineva “ai dreptate, Italia și Franța sunt două exemple foarte bune de control al pandemiei”. Iar apoi mă enervez și intru în discuție.

Îi spun: faci exerciții în casă. Sau poți să mori. Și tu, și cei dragi. Mai clar acum?

Ea: mersi, de sfat, chiar ne-am organizat sa facem exerciții de acasă, dar tot nu înțeleg blamarea celor care aleg sa alerge

Eu: blamarea este pentru toți cei care ies din casă pentru orice nu e urgent.

Ea: câți oameni aleargă mâna in mâna? Sau prin mulțimi?

Eu: tot refuzi să înțelegi că nu e urgent să alergi?

Ea: nici sa ieși la mega ca sa-ți iei whiskey nu e urgent

Eu: corect. Ieși la cumpărături o dată pe săptămână sau la 10 zile. Și nu ieși să alergi, deloc.

Apoi intervin și alții, în comentarii, mie nu-mi mai răspunde, însă ajunge să facă idioțenii de comparații precum: Unii oameni sunt dependenți de alcool, unii de tutun, alții de mișcare. Dar trebuie făcută cu cap și respectând regulile impuse.

Femeia e fostă jurnalistă (Jurnalul Național și Antena 1). Bă… Bă, cum poți să fii atât de dus pe câmpii? Alții și-ar dori să poată să stea acasă, dar trebuie să meargă la job, iar tu vrei să ieși la alergat, că în casă nu-ți mai plac exercițiile. Asta e problema, ce ne facem cu astfel de specimene?