De unde cumperi măști pentru protecție facială

Deși trebuie să stăm acasă cât de mult, tot ești nevoit să mai dai o fugă la cumpărături sau pentru urgențe. Plus că nu toată lumea muncește de acasă, așa că niște mănuși și o mască ar fi musai de avut. Iar noi, ochelariștii, avem și un minim de protecție a ochilor, chiar dacă nu purtăm vizieră sau mască de sudor. Revenind la măști, am două recomandări pentru voi, unele clasice, chirurgicale, și altele de pânză, care pot fi spălate și călcate, după fiecare utilizare de câteva ore.

 

Dacă vă doriți măști chirurgicale, eMag a anunțat astăzi că au în stoc 7.000.000 de măști, pe care le vând fără niciun adaos comercial, adică la cam 3 lei bucata – 50 buc / 147 de lei. Ținând cont că în farmacii sunt la prețuri care variază între 7 și 11 lei bucata, iar prețul de achiziție (din China) a ajuns la 4,5 lei bucata, prețul este excelent. Doar că musai să le schimbați des, cel mult 3-4 ore poate fi purtată o mască. Deci costul nu e chiar mic, oricum.
(PS Nu e link de afiliere, nu sunt chiar atât de dus cu capul să profit de pe urma acestui articol)

Iar dacă nu ieșiți prea des din casă, vă puteți lua ce mi-am comandat și eu, măști textile de pe Ruvix, costă 15 lei bucata și au și dublură textilă pe interior (un material alb, ce aduce a un filtru, dar măștile nu sunt catalogate chirurgicale sau cu protecție împotriva virusurilor – eu am făcut celebrul test cu un spray, nu au trecut vaporii, deci pentru mers până la magazin, cred că sunt ok, oricum mi-am luat două, cât e una la spălat/călcat, o port pe cealaltă, la nevoie).
(PS Nu m-au plătit nici cei de la Ruvix, știam că fac tricouri mișto și am mai comandat de la ei, în trecut.)

Voi cum procedați, ce măști folosiți și de unde le cumpărați?

Acest articol are un comentariu

Lasă un răspuns