Am găsit prosoapele perfecte, doar că prea târziu…

La finalul anului trecut am scris acest articol Unde găsesc prosoape ca lumea?, în care întrebam unde găsesc să cumpăr niște prosoape de calitate, 140 x 70 cm, care nu sunt albe, ci oricât de colorate, dar care nu lasă scame, ca Hansel şi Gretel, de parcă le e frică să nu se piardă de la duș până la uscător, via coșul de rufe. Ah, și musai să fie dintr-un bumbac bun, care absoarbe apa bine, iar materialul să fie unul moale, nu sac de ciment. Am primit multe recomandări, în articol, dar și pe Facebook. Fără supărare, dar majoritatea celor menționate nu îndeplineau condițiile, pentru că (am aflat apoi), eu voiam calitate de hotel, iar cele mai multe nu au peste 350 de grame pe metru pătrat, cel mult 500 de grame.

Și le-am găsit, 700 g/m², și alte culori, nu doar albe. Din păcate oferta nu era prea variată, 140 x 70 cm aveau doar albe și portocalii. Nu prea-mi place mie portocaliul, dar cum nu voiam albe, aia a fost, patru bucăți portocalii, la 50 de lei bucata (+TVA). Frățioare, dacă-ți cade prosopul ud peste picior, îți luxezi glezna. Moi, pufoase, groase, nu lasă scame, tot ce vrei. Recomandarea a venit de la cineva din comentarii, dar și de la bună prietenă, Ioneasca.

Așa că prin ianuarie, am dat o fugă la fabrica Frottierex (furnizor al Casei Regale, FRF și multe altele). Oamenii fac prosoape din 1893, calitate din aia, ca pe vremuri, cum rar mai găsești acum. Ah, am zis FAC? Făceau…

Cu greu am găsit poarta de acces, de pe lângă Parcul Circului, am intrat într-o clădire veche, precum un liceu uitat de lume, în care era super frig și pereții scorojiți. Am bătut la toate ușile de la vreo trei etaje, până când am găsit una neîncuiată. Dincolo de ușă era o doamnă trecută de 60 de ani, îmbrăcată gros, cu un calorifer electric lângă și cu multe hârtii pe birou. Se ocupa de ceva financiar, iar de la ea și un domn turc (căruia i-am achitat prosoapele) am aflată că fabrica Frottierex nu mai produce prosoape, vând ce mai au pe stoc, în magazie, și totul va fi dărâmat, urmând ca un complex rezidențial să îi ia locul.

Ah, tare m-am amuzat când am întrebat dacă pot cumpăra niște prosoape, iar doamna a vrut să afle dacă sunt de la vreun hotel sau ce fel de firmă. Căci da, ei vindeau doar pentru horeca, în mod normal.

Așa că dacă știți vreo alternativă pentru Frottierex, din România, dați un semn. Unii spun că au la Metro, gama pentru hoteluri, dar doar albe. N-am ajuns, dar poate-poate… mai există și altele.

Lectură suplimentară

În august 2018, acționarii Frottierex au aprobat cesionarea întregului pachet de acțiuni al societății contra unui preț de 12,5 milioane euro, potrivit informațiilor Profit.ro. Fabrica funcționa pe un teren de 19.700 de metri pătrați amplasat pe Bulevardul Lacul Tei.
Ultima comandă de prosoape cu care s-a lăudat Frottierex a fost onorată în februarie 2019 către circuitul sportiv Tenis Partener, sponsorizat de Banca Transilvania. Printre clienții fabricii s-au numărat și World Class, cluburile de fotbal Steaua, Rapid, Dinamo și CFR Cluj, dar și companii precum Arcelor sau Damen Galați. Produsele Frottierex au fost exportate în țări precum Elveția, Italia, Austria sau Grecia.

 

Acest articol are un comentariu

  1. iCiolac

    Avatex. 40 de lei prosopul 70×140, 650 g/mp, comanda minimă 4 bucăți. Tot ca la hotel mi le-am dorit și eu, chiar albe. Aproape 1 an de când le folosesc și sunt mulțumit de ele.

Lasă un răspuns