Weekend-ul trecut, la propunerea celor de la Teleport România, am condus pentru prima dată o mașină electrică, îmi doream de mult timp să încerc una. Nu am fost plătit pentru acest review, am primit mașina să testez serviciul pentru un weekend. Iar cum sunt conducător de VW Golf, am ales un eGolf, desigur. Dacă n-aveau (încă) Tesla, csf!
Treaba e simplă, la fel ca modalitatea de închiriere a unei mașini:
-
momentan, poți alege Volkswagen eGolf sau Renault Zoe
-
dar mai întâi, tre să ai cel puțin 21 de ani și să-ți creezi cont în aplicația Teleport (uploadezi carte de identitate/pașaport, permis, un clip cu tine citind 3 cifre, adaugi un card bancar și într-un minut ai rezolvat). În câteva minute contul va fi verificat (în timpul orelor de program).
-
ori cauți tu o mașină pe hartă, ori ceri ca o mașină să-ți fie livrată gratuit de către un valet, desigur, în zona de acoperire. Apoi, valetul va pleca pe bicicleta / trotineta din portbagaj – eco până la capăt, domne. La finalul cursei, la fel, ori o parchezi tu în zona de acoperire (inclusiv pe locurile de parcare ale primăriei, pentru că mașinile electrice beneficiază de parcare gratuită în București), ori ceri un valet, tot gratuit, care va veni să preia mașina.
-
poți să conduci mașina oriunde pe teritoriul României, important este să o aduci în zona de acoperire din București, atunci când vei încheia cursa. Ceea ce e super tare, chiar am fost într-o situație în care aveam mașina în service, trebuia să ajung prin Mogoșoaia, la un eveniment, UBER nu prea găseam la întoarcere, deci Teleport m-ar fi salvat la fix.
-
mașina vine cu autonomie pentru cel puțin 100 de km, o poți încărca la orice stație publică din țară, iar dacă vrei să o încarci acasă, trebuie să menționezi asta și vei primi un cablu shucko pentru încărcare la priză.
-
dar cât costă, domne? Eh, treaba e mișto, au cele mai mici tarife de pe piață: 0,99 lei pornirea, 0,99 lei/km (primii 30 de km, următorii sunt fără tarifare) și 19,8 lei ora (0,33 lei/minut sau 169 de lei pe zi, 24 de ore). Livrarea este gratuită, după cum am mai zis, iar tarifele pe distanță și timp se cumulează indiferent de durata călătoriei. Adică pentru orice cursă sub 30 de km, vei plăti atât tariful de distanță, cât și cel de timp. Ce depășește 30 de km va fi tarifat doar în funcție de timp, adică 19,8 lei ora.
-
O cursă de 5 km și 5 minute va costa 7.59 lei
-
O cursă de 15 km și 15 minute va costa 20,79 lei
-
O cursă de 5 km și 60 de minute va costa 25,74 lei (trafic aglomerat de București)
-
O cursă de 200 km și 180 de minute va costa 90,09 lei (un drum până la mare, dacă pleci cu bateria full și nu e aglomerat)
-
Mai multe estimări pot fi făcute pe site-ul goteleport.ro aka Teleport România, o companie 100% românească, foarte mișto. Eu de abia aștept să aducă o Tesla sau alte mașini electrice mai de soi, căci contul îl am deja pregătit. Mă rog, sigur nu vor costa doar 1 leu/km, dar vedem și conducem noi.
Suna bine. Dar la cost/24h e cam departe de restul din piata (Spark, Pony, Citylink) la care dupa ce depasesti 4h platesti tariful/zi undeva la 80 lei. Bine si mai sunt cativa banuti pe km daca depasesti 100/150 km.
La Pony e de la 336 de lei pe zi, „200 km inclusi/zi, după depasirea acestei limite se va tarifa 1 leu extra per Km.”
La eSpark da, e mai ieftin la Zoe, dar după 150 de km plătești 0,75 lei/km.
La citylink e cu 80 de lei, ce zici tu, dar nu ai electrice.
Sunt ok, dar până acum vreo 2 luni aveau prețul ceva mai mic. Se tarifa 50 bani/km cumulat cu 50 bani/minut cu o taxă de activare a mașinii de 4.99 lei… Overall, ieșeai mai bine la deplasările în oraș.
La 200lei/zi, indiferent de nr de km este cel mai bun pret de pe piata. Citylini e minim 140lei acum
Cu incarcarea cum procedezi?Esti taxat in timp ce incarci?
Mai exista aceasta firma?
Se pare că nu.