Răspunsul simplu ar fi: de idioți. Sau de inconștienți. Ori de iresponsabili. Și poate motive ar mai fi, dar experiența din ultima perioadă poate fi rezumată cam așa: aproape niciun ospătar sau curier nu poartă mască ori nu o folosește corect: ori lipsește cu desăvârșire, ori e pe gât, pe barbă sau doar pe gură. Nici măcar Poliția Română nu e mai prejos, aseară am fost opriți de către un filtru de poliție care testa alcoolemia celor din zona parcului Carol, unde sunt multe terase. Polițistul, care i-a înmânat Dianei suflătorul sigilat într-o pungă, nu purta deloc mască și nu cred că avea nici mănuși – eram prea agitați, fiind prima dată când ne-a oprit poliția.
Cu mici excepții, unii curieri (mai la începutul stării de urgență) + ospătarii de la Thalia Tineretului și Hard Rock Cafe sunt singurii pe care i-am întâlnit și care purtau mască, ba chiar și mănuși. După numărul mare de infectări din ultima săptămână, Ministrul Sănătății a declarat, aseară, că se gândește la restricționarea circulației în anumite localități. Avem transmitere comunitară accentuată. Sunt județe cu un număr mare de cazuri de infectare cu coronavirus. Acum, a revenit cu următoarea informare: S-a decis să amânăm noile măsuri de relaxare ce urmau să fie anunțate pentru 1 iulie. Am avut o creștere a cazurilor, a numărului de decese, a pacienților de la ATI.
În ultimele 24 de ore au mai murit 22 de oameni de COVID-19 și am avut 269 de noi infectați, din 4779 de teste. Dacă facem regula de trei simplă, comparat cu vârfurile de 15.000 de teste din perioada de urgență, ieri am fi avut cam 844 de cazuri. Enorm. Iar între timp apar deștepți precum Cezar Ionașcu, postând astfel de clipuri care descurajează purtatul măștii, contribuind la zădărnicirea combaterii bolilor. Găsiți clipul mai jos, dar și un repost, că poate dispare + o variantă remixată corect. I-am comentat și eu lui Cezar, m-am și contrat cu câteva persoane în comentarii, dar n-a durat mult și mi-am luat block de la toată lumea, inclusiv de la Cezar, care mi-a și șters comentariul – din fericire am făcut câteva screenshots:
Între timp, aruncați o privire și peste ce zice Dragoș Stanca:
UPDATE: Consiliul Național pentru Situații de Urgență a mai decis în această seară că: activitatea centrelor sociale (copii, bătrâni, persoane vulnerabile) va continua după un program avizat de DSP; cursurile de instruire și workshop-urile pentru adulți se vor putea desfășura cu cel mult 20 de participanți; sunt permise activități sportive în grupuri de maximum 10 persoane; suspendarea autorizației de funcționare pentru organizatorii de activități și evenimente care nu se asigură că măsurile de protecție vor fi respectate; lista statelor aflate în „zona verde” pentru circulație (pentru care nu se impun carantinarea sau izolarea) va fi menținută.