Am aproape 34 de ani și de abia recent am aflat că aparatele de aer condiționat obișnuite NU introduc aer proaspăt de afară, cum probabil credeam cu toții. Ele funcționează după un principiu simplu, adică unitatea interioară doar recirculă aerul din cameră, transformând aerul cald într-unul rece, cu ajutorul freonului aflat în unitatea exterioară, care ajunge în lamelele vaporizatorului din unitatea internă, aceasta răcindu-se, iar aerul cald din cameră este tras de către ventilator (de obicei prin partea superioară a unității interioare) și răcit la trecerea prin vaporizator.
Asta a fost explicația pe scurt, vă las mai jos mai detaliat. Iar dacă vă doriți un aparat de aer condiționat cu aport de aer proaspăt, din câte am căutat pe net, există și așa ceva, dar prețurile sunt pe măsură, încep de pe la 9.000 de lei – Daikin Ururu Sarara fiind un aparat AC de acest tip.
Pasul 1. Agentul frigorific ajunge la compresor sub formă de gaz rece, cu presiune mică.
Pasul 2. Compresorul comprimă acest gaz, ducând astfel la creşterea presiunii si totodata a temperaturii acestuia (presiunea si temperatura sunt direct proportionale).
Pasul 3. Gazul aflat sub presiune mare şi cu temperatură ridicată ajunge apoi în condensator (schimbatorul unitatii externe), unde este racit cu ajutorul unui ventilator (vizibil când vă uitaţi la unitatea exterioară) care disipează căldura. În urma răcirii, la ieşirea din condensator, agentul frigorific este acum în stare lichidă.
Pasul 4. Freonul răcit intră apoi, în cantităţi mici, în vaporizator prin intermediul unei valve, începând procesul de transformare în gaz; procesul se desfasoara pe măsură ce căldura aerului din interior este absorbită de agentul frigorific ducand astfel la cresterea temperaturii freonului si vaporizarea acestuia. Temperatura vaporizatorului depinde în parte de cantitatea de lichid care trece prin valvă. Unitatea internă a aparatului are un ventilator care împinge aerul din cameră în vaporizator. Astfel prin absorbţia căldurii, rezulta răcirea aerului din camera si climatizarea acesteia.
Pasul 5. In final, agentul frigorific, în stare de gaz, prin intermediul unui alte valve, intră din nou în compresor, iar ciclul se reia.
Dezumidificarea aerului. După cum aţi observat, orice aparat are şi un furtun de evacuare a apei. În urma interacțiunii dintre aerul cald şi vaporizator, vaporii de apă din aer se condensează la atingerea ţevilor reci, prelingându-se într-un vas de colectare, de unde este evacuată în exterior.
Înseamnă că nu ești inginer. Niciodată nu introduce un aparat de A/c aer de afară. De aceea te sufoci în casă. În plus, schema compresorului e greșită. Parcă e motor în 2 timpi. Trebuie să fie țevile pe aceeași parte, cu supapele în sens opus.
Cele care iau aerul de afară și îl răcesc, sunt instalații gigant, deja intram pe hvac.
„Aparatele de aer condiționat obișnuite NU introduc aer proaspăt de afară, cum probabil credeam cu toții.”
R: Nu,cred că ești singurul care credea asta.
Aruncă o privire pe comentariile de aici https://www.facebook.com/1693196045/posts/10208014913245987/?d=n
La 34 de ani sa supravietuiesti cu asa idei in cap…. OMG
Te rog să mă ierți că nu sunt ca tot românul care „se pricepe” la toate.
salut. sunt ing de instalații și lucrez de 15 ani în proiectare. nu trebuie sa știi cum funcționează echipamentele din instalații. din păcate e plin de clienți care vin direct și îmi spun ei mie ce considera ca ar trebui sa instaleze. ca și când proiectantul de instalații doar desenează linii pe planurile arhitectului.. e groaznic. chiar înveți 5 ani la facultate și vrei sa fii respectat. eu nu îmi repar singur mașina. exista service auto. foarte pe scurt: instalația de climatizare controlează temperatura aerului (încălzește sau răcește), eventual reduce umiditatea. instalația de ventilare elimina noxele din incinta și introduce aer proaspat. cele doua pot fi combinate
Pingback: Cum a devenit Lambrusco vinul meu preferat
Pingback: Am trăit 34 de ani fără șă știu că există zahăr vanilat și zahăr vanilinat
Pingback: Cum functioneaza un aparat de aer conditionat
Exista aparate de aer conditionat de tip split de perete cu aport de aer proaspat:
Iata doua exemple, unul foarte scump, Daikin Ururu Sarara si altul accesibil, Goldsense fresh air.
https://www.climatico.ro/aer-conditionat-daikin-ururu-sarara-bluevolution-ftxz35n-rxz35n-inverter-12000-btu.html
https://www.emag.ro/aparat-aer-conditionat-goldsense-fresh-air-12000-btu-h-aer-proaspat-wifi-ready-inverter-sleep-mode-3d-air-flow-gls-tfresh/pd/D3YCNCMBM/