Uite acuși se fac patru luni de când ne-a lovit covidu’, de când mulți muncim de acasă, de când nu prea ne-am mai văzut cu prietenii, cu familia, cu colegii de muncă, de când nu am mai avut o ședință face2face, de când nu am mai îmbrățișat un amic de ziua lui, de când nu am mai ieșit cu colegii la masă, de când nu am fugit la bere după o zi grea de muncă. Voi cum faceți să nu o luați razna?

Mi-aduc aminte cât de greu mi-a fost când, la jobul anterior, a trebuit să muncesc jumătate de an de acasă. Și eram singur cuc aproape în fiecare zi, încă nu stăteam împreună cu Diana și simțeam că îmi vine să mă urc pe pereți. Eram doar eu și un laptop, numai vocile de la televizor îmi mai țineau companie. Iar în pauza de prânz… sunam pe toată lumea, pe Diana, pe ai mei, pe câțiva prieteni, doar să mai vorbesc cu cineva, că nici măcar team call-uri nu aveam, discutam doar pe mail.

Imediat după program, mai ales vara, fugeam din casă – la bere, la mall, într-un parc, oriunde mă puteam vedea cu cineva, cu oricine, doar să nu mai fiu singur, să fiu cu alți oameni. Acum, de când ne-a lovit coronavirusul, am marele noroc de a avea soția alături, muncim de acasă amândoi. Cu colegii ne mai auzim, uneori și vedem, în team call-uri. Dar parcă acest cazan al izolării începe să fiarbă din ce în ce mai tare. Nu mă înțelegeți greșit, sunt de acord cu distanțarea socială și o respect. În primele două luni am ieșit doar la cumpărături, cam o dată la 10 zile, Diana nici nu a călcat pragul ușii casei, am fost doar eu la cumpărături, eu deschideam curierilor, ne auzeam și vedeam cu prietenii și familia doar la telefon.

Am pierdut patru concedii programate, despre primul am povestit pe blog, cum ne-am întors din aeroport. S-au dus și festivalurile noastre de suflet, Neversea și Untold. O să se amâne/anuleze și Saga Festival, care ar fi fost mai aproape, în București, dar nu știu ce a fost în capul lor să-l mute din iunie, în septembrie. Cazurile se înmulțesc pe zi ce trece, iar o revenirea la starea de urgență pare tot mai probabilă.

Așa că vă întreb din nou, voi cum și ce faceți ca să nu o luați razna? Diana a citit aproape 100 de cărți (da, o sută), în aceste patru luni – de, dacă acum are Kindle, nu se mai dezlipește de el. Eu am mai început să mai răsfoiesc multele cărți neterminate și păstrate pe noptieră, iar cel mai mult timp l-am petrecut jucând Counter Strike, doar așa reușeam să mă rup de orice gând, să mă relaxez. Asta pe lângă filme, seriale, spectacole online ori un monopoly/rummy cu prietenii, câteodată, în weekend.

Trebuie să ne păstrăm mintea limpede, dar parcă e din ce în ce mai dificil și mi-e tare frică de faptul că greul de acum începe.