Trebuie să vedeți “The Social Dilemma” – <<Smartphone-ul a devenit un fel de suzetă digitală.>>

E final de weekend, așa că decât să tot zapați de la iUmor la Digi24, mai bine apăsați butonul de Netflix și urmăriți “The Social Dilemma” – o docudramă ce prezintă impactul incredibil de periculos al rețelelor sociale, povestit chiar de către foști angajați Google, Facebook/Instagram, Twitter sau Pinterest. Nu e ca și cum nu intuim multe dintre cele prezentate, cu toții știm că dacă nu plătim pentru produs, noi suntem produsul, dar sunt multe momente interesante + semnale de alarmă pe care ar trebui să le luăm în seamă, de preferat cât mai repede. Mi-am notat câteva idei, pe care le găsiți mai jos, alături de două trailere. Dați play acum, îmi mulțumiți apoi.


  • “Nothing vast enters the life of mortals without a curse.” Sofocle
  • „Any sufficiently advanced technology is indistinguishable from magic.”  Arthur C. Clarke
  • “There are only two industries that refer to their customers as ‘users’: illegal drugs and software.” Edward Tufte

  • Ți se atrage atenția cu orice email sau notificare legată de vreun de tag, de comentarii, de like-uri sau de share-uri. Numai să intri în aplicație, unde să petreci și mai mult timp, ca să ți se livreze reclame… ei tre să facă bani. Nu interesează pe nimeni ce faci tu cu Leana din deal, dar posibil să conteze la ce parfum visează ea, și ca tu să i-l dăruiești după ce îți va bate un aprope de el, iar tu îl vei cumpăra dintr-o reclamă bine servită.

  • Dai refresh ca la slot machines, pentru că de fiecare dată îți apare conținut nou. Deci joci la păcănele zi de zi, în feed-urile rețelelor sociale.
  • Toți suntem cobai, manipulați în fiecare secundă, influențați în stilul de consum și chiar de vot. Ei își doresc să ne manipuleze cât mai repede, iar noi să simțim împlinire emoțională, atât de simplu. Deși conștientizăm manipularea (de cele mai multe ori), tot îi cădem în plasă, fiind seduși și dependenți.
  • Unii sunt dependenți de email, alții de Reddit sau Instagram. Fiecare are propriul drog. Ne luăm cu toții doza de dopamină digitală.
  • În SUA, procentul fetelor tinere (10-14 și 15-18) care se răneau / sinucideau… s-a dublat, chiar și triplat.
  • Smartphone-ul a devenit un fel de suzetă digitală.
  • Ineligența artificială deja conduce lumea, deși nu conștientizăm asta. Noi vedem doar clipuri cu pisici și zilele de naștere al prietenilor, în timp ce tehnologia și algoritmii din spate pot prezice nevoile umane. Asta până când va ajunge la un șah mat pentru umanitate.
  • Ne întrebăm de ce oamenii din afara bulei nu văd informațiile despre anumiți politicieni și partidele din care fac parte, că doar sunt astfel de știri peste tot prin feed. Numai că ei nu văd feed-ul bulei noastre. Noi îi credem pe ei proști și viceversa, fiind extrem de divizați.
  • Prin comparație cu știrile adevărate, cele false sunt distribuite de 6 ori mai repede (pe Twitter, în SUA). Și, din păcate, cei care cred ușor teorii ale conspirației ajung să fie cei care cred că 5G-ul ucide, dar și alte aberații despre coronavirus, vaccinuri, Flat Earth sau idioțenii incredibile precum #PizzaGate (Google it).
  • Din păcate acest război digital invizibil devine un atac asupra țărilor care încă au alegerile democrate, ajungându-se la o destabilizare a ordinii sociale. O țară o poate manipula pe alta, fără a-i călca granițele.
  • Nu tehnologia este răul suprem, ci posibilitatea ei de a scoate ce e mai rău din societate. Iar cursa pentru a atrage atenția utilizatorilor nu se va opri niciodată, din contră. În acest ritm vom vedea din ce în ce mai multe războaie civile, iar în 20 de ani e posibil să ne dăm singuri cu tesla-n „coate”, fără a fi nevoie de un „clasic” al treilea război mondial.





Acest articol are un comentariu

Lasă un răspuns