E groasă, în București depășisem de mult rata de incidență de 3 la mie, dar “oficial” de abia duminică am ajuns la 3,02, iar azi la 3,19, după ce aproape o treime (30,6%) din testele efectuate în ultimele 24 de ore au fost pozitive – 2.466 de noi cazuri, din doar 8.040 de teste. Plus una bcuată record de pacienți internați la terapie intensivă – 757 / iar în acest interval, 59 de pacienți au murit. Așa că te întreb, ție nu-ți pasă chiar deloc? Nici măcar de tine?
Poate că nu crezi în Covid-19, consideri că Pământul e plat, Bill Gates te cipează, doctorii primesc bani să declare cât mai mulți blonavi/morți de Coronavirus și alte teorii ale conspirației, dar cât de egoist poți fi? Serios! Ți-a plăcut când ai stat două luni închis în casă? A fost mișto să te tunzi singur? Berea avea același gust atunci când o beai singur în bucătăria de câțiva metri pătrați? Festivalurile au fost mișto pe YouTube sau Zoom?
Trecând peste mofturi și distracții, e mișto când prieteni de-ai tăi rămân fără joburi, când afacerile cunoscuților pică pe capete, când poate și ție ți-a fost afectat venitul lunar? E tare fain când nu ai cu cine lăsa copiii acasă, când fac școală online, nu? Sau tare drăguț o mai fi când cineva pe care îl cunoști prinde coronavirusul de gât sau, chiar mai tare, moare?
Trebuie să înțelegem cu toții că suntem ÎMPREUNĂ în rahatul ăsta… și nu vom scăpa decât dacă depunem cu toții niște eforturi, chiar dacă asta înseamnă o simplă mască purtată corect, spălat și dezinfectat cât mai des și distanțat social, nu dansat în cluburi cu acoperiș rabatabil… care se cred terase.
Nu e simplu, dar hai să nu facem să fie și mai greu decât este deja. Ah, apropo, de mâine, marți, 20 octombrie 2020, masca este obligatorie în București, peste tot. Deci dacă ești fumător și ești la birou, țeapă, legal nu ai voie să fumezi în spațiu public, deci acasă ori în mașina proprie (că în cea de la job nu ai voie).
Concluzie, hai să nu mai fim atât de nepăsători și să nu-i lăsăm pe covodioți să ne tragă și mai adânc în groapă. Eu mă cert de ceva vreme cu vânzători/oameni prin supermarket care nu poartă masca pe nas ori o lasă chiar sub bărbie balotând un covrig. Să nu vă fie rușine, le puteți atrage atenția frumos, așa cum o fac și eu de fiecare dată, chiar dacă în majoritatea cazurilor răspunsul primit este unul agresiv. Repet, putem să facem să fie bine, dar doar împreună.
PS: Poliția Capitalei încurajează bucureștenii să îi reclame pe cei care nu poartă mască și pune la dispoziție un număr de WhatsApp la care pot fi trimise imagini – „Sunați la 0800 800 165, trimiteți imagini la 0755 021 218. Împreună vom reuși. Respectăm distanțarea fizică, purtăm masca de protecție, respectăm regulile de igienă. Pentru sănătatea dumneavoastră și a celor din jur” – hotnews.ro