Războiul celui mai bun burger din București 2021

Încerc să îmi calmez nervii, văzând câtă carne primește Mariciu la vlog-ul pe care l-am filmat în weekend, în care am testat Cei mai bun burgeri din București, legați la ochi. Dacă burger-ul care a primit cele mai mici note nu prea a făcut cunoștință cu carnea, băieții bagă carne în frigiderul lui Marian, încercând să apere onoarea The Burgr Factory. Desigur, topul este unul personal, subiectiv, în urma unui blind test făcut pe doi dintre burgerii noștri preferați, plus unul decent și cel care are parte de cel mai mult hype, reclamă, videoclipuri cu vedete online și toate cele, The Burgr Factory.


Nu mă dau mare Burger Master, dar am testat câțiva burgeri până la 34 de ani, unii de top, la nivel mondial, nu doar local. Am testat și 5 dintre cei mai buni burgeri din Europa (despre care am scris aici), adică:

  • Burger Van Bistro București (locul 35), burger bun, de nota 4,25 (din 5)
  • Bacoa Burger Barcelona (locul 20), cel mai bun burger de pui ever, dar cu un burger de vită de 4,5 (oricum, de top)
  • Burgermeister Berlin (locul 9), probabil singurul burger care merită 5 curat, din ce am testat eu, cel mai bun ever
  • Burger Bar Amsterdam (locul 8), burger bun, decent, de nota 4, nememorabil
  • Burger And Beyond Londra (locul 1), burgeri corecți, corespunzători, de un 4,5 – nu merită locul 1, părerea mea.
    • Despre toți burgerii menționați mai sus am scris și în articolul Cel mai bun burger din Europa. Tot aici am povestit și despre Shake Shack (doar cei din SUA, nu din UK sau alte părți), care sunt cei mai buni burgeri de fast food de departe.


Revenind la vlogul pe care l-am filmat cu Mariciu (îl găsiți la final), am testat 4 burgeri: Circus Pub, Hard Rock Cafe, Burgeria Știrbei și The Burgr Factory – apropo, băieți, numele de BURGR a fost folosit de Gordon Ramsay, cam așa arată un burger de 4,75, în Las Vegas, unde am stat 45 de minute la coadă pentru a se elibera o masă în Planet Hollywood Resort & Casino:


 


Așa, am testat cei patru burgeri legați la ochi și fără să-i atingem, pentru a nu putea fi influențați de nimic, nici măcar tactil. Mariciu e fan Circus Pub, eu sunt fan Hard Rock Cafe (nu am primit niciodată niciun ban de la ei, din contră, sunt atât de fan, încât am fost în vreo 17 restaurante diferite Hard Rock Cafe, de pe trei continente, pe banii mei). Lui Mariciu îi mai place și Burgeria Știrbei, unde au un burger decent, așa cum am eu în Berceni pe cei de la South Burger, fiind cam în aceeași ligă cu Burger Van, Vivo și alți burgeri ok.

Și am mai comandat de la senzația internetului The Burgr Factory. Marian îi mai testase o dată, au fost meh, dar le-a lăudat desertul foarte bun. Acum am testat și eu un burger clasic de la ei și, personal, nu pot să-l consider burger, după cum am zis și în video, nu are chiftea/palină/patty (cum vreți să-i spuneți), are niște carne tocată-deconstruită, de zici că e shaorma, musaca ori shaorma la chiflă. Are multe sosuri, carne puțină și modestă, foarte multă pâine (românește)… prea multă chiflă. Adică un raport decent ar trebui să fie 20% chiflă / 60% conținut / 20% chiflă, dar cel de la Burgr Factory are 35% chiflă/  30% conținut / 35% chiflă. Iar ingredientul cel mai important dintr-un burger e carnea, restul trebuie doar să îmbunățească și desăvârșească gustul cărnii, nu să simți că mănânci chiflă cu sosuri, legume și o urmă de carne deloc gustoasă.

Din păcate oamenii de la Burgr Factory s-au simțit ofensați de părerile a doi creatori de conținut, care și-au spus părerile după un blind test. Da, sunt mulți alți burgeri buni în București, pe lângă Circus Pub și Hard Rock Cafe, dar din păcate voi nu vă aflați printre ei, degeaba au sărit prietenii voștri sau conturi neasumate să ne acuze în comentarii că sunt cut-uri în filmare, că am fost plătiți sau mai știu eu ce. Uitați-vă în comentariile de la vlog dar și la recenziile de pe Google, să vedeți câți oameni vă critică. Nu stau să fac screenshot-uri sau să postez dintre comentarii, eu mi-aș dori cât se poate de sincer ca cei de la The Burgr Factory să trateze totul ca pe un feedback constructiv și să-și îmbunătățească rețetele, căci e păcat de hype-ul online în care sunt învăluiți. Cel mai important e ca multă lume să aprecieze preparatele și să recomande mai departe, nu-și dorește nimeni mulți clienți care cumpără doar o dată, de curioși, iar apoi nu mai revin niciodată, ci din contră, le spun și apropiaților ce experiență neplăcută au avut.

Hai, că am fost chiar drăguț, dacă mă filmam… nu îmi puteam construi așa bine discursul, la nervi. Între timp, hai să ne vaccinăm, să scăpăm de covidul vieții și să revenim la vremurile de care ne e dor, să stăm cu toți prietenii la o masă, cu beri reci și mulți burgeri buni în față. Sănătate, vă pupă Ionuț Burgerescu.


Acest articol are 4 comentarii

  1. Capac Iulian

    A mai aparut un restaurant pe piata , se bazeaza pe calitate si gust , Burger Island

  2. Yanis

    Am descoperit intamplator, la Mall Veranda, o burgerie deschisa de curand: JuicyBurger se numeste. Am fost placut impresionat gustul burgerului clasic pe care l-am comandat. Poate ii testati si voi si va spuneti parerea de experti.

Lasă un răspuns