Deși mai sunt 7 luni până când va fi anunțat noul model de iPhone 12s/13, deja au apărut leak-uri și zvonuri despre noi funcționalități, pe care smartphone-ul Apple le-ar putea avea, dar și unele care (din păcate) vor dispărea.
Spun din păcate pentru că renunțarea la portul fizic de încărcare (destul de probabilă) nu prea încântă pe nimeni. Nici nu vreau să mă gândesc cum voi sta la festivaluri cu bateria externă și, în loc de un cablu simplu, să am un cablu de încărcare cu magnet, destul de voluminos pentru buzunarul jeanșilor. Dar mă rog, să revenim și la părțile bune. Se pare că noul iPhone 13 (sau 12s, mai degrabă) va avea ecran cu refresh rate de 120 Hz (neinteresant, dar motiv de hăhăială pentru fanii Android care vor face caterincă pentru că de abia acum implementează și Apple tehnologia). Dar Always On Display chiar mi-ar plăcea, să vezi frumos notificările, chiar dacă nu ai un Apple Watch la mână. Iar noua culoare zvonită, titan look, cu aspect Low Gloss Matte Finish, ar fi tare de tot (cea din imaginea de mai sus).
Nu mă bucură deloc posibilitatea mare de renunțare la portul clasic de încărcare, în favoarea unui nou MagSafe+. Ce faci la birou, când nu ai încărcătorul la tine, ceri cuiva un Wireless Charger? Mda, csf, ne vom adapta… așa cum am făcut-o și la dispariția portului jack de 3.5 mm sau a butonului fizic de pe ecran.
Mișto vor fi și alte două funcții, cea de astro-fotografiere, pentru pozele cu luna, cerul, stelele, manelele, ați înțeles voi, dar cea mai tare mi se pare Vapor Cooling Chamber, care face fix ce zice, se ocupă de evaporarea apei din interior pentru a ajuta la o răcire mai rapidă a componentelor.
Se mai zvonesc funcția de reverse wireless charging, un notch mai puțin înalt, dar la fel de lat, un nou Apple Watch care măsoară glicemia, posibilitatea de a deschide mașinile Tesla direct din telefon (CarKey), nici acum nu va fi prezentă o cameră cu periscopic zoom (gen 10x, dar se bate cap în cap cu astro-fotografierea) și se pare că Apple testează cititorul de amprente în ecran. Posibil să apară și versiunea de 1TB memorie internă, dar și un nou iPhone SE Plus, cu cititor de amprente în butonul lateral de blocare a ecranului. Rămâne de văzut, dați un play clipului de mai jos pentru mai multe detalii… și hai cu toamna, că e anul în care fac upgrade (din 2 în 2 ani). 😀