Generația Z vrea să-l interzică pe Eminem

Pentru că s-au plictisit de dansuri și challenge-uri infantile, adolescenții de pe TikTok au găsit răul suprem, pe Eminem, și vor să-l interzică pentru că glorifică relațiile toxice și violența domestică în Love The Way You Lie. Da, piesa aia cu Rihanna, din 2010.


Nu vi se pare că lumea o cam ia puțin razna? Și nu știu dacă e doar din cauza pandemiei, adică deja avem desene animate interzise copiilor sub 7 ani (Disney: Pisicile aristocrate, Dumbo, Peter Pan) / Lola Bunny a fost “desexualizată” în Space Jam 2 (care va apărea în iulie 2021) și probabil în curând Tom & Jerry va fi disponibil doar adulților… pentru că violență, fumat și alcool. Mă rog, deja există astfel de restricții, găsiți mai multe detalii aici.



Am crescut cu BUG Mafia și Paraziții, Counter Strike și Tom & Jerry, nu m-am drogat niciodată și nici nu am avut astfel de intenții, nu mi-am făcut nevoile în lift, nu am dat niciun “cuțit” ca în CS 1.6 și nici de fumat nu m-am apucat în copilărie, ci după ce am devenit major.

Ah, și să nu uităm de mai recentul scandal local pornit de la piesa Deliei – Da, mamă, sunt beată. Mi-e că prea devenim o lume plină de snowflakes și culmea, totul pleacă de la tineri, dacă privim episodul Cancel Eminem (Gen Z sunt cei de cam 20 de ani)… când tocmai de la generația nouă ai avea mai multe pretenții, căci sunt viitorul, cei crescuți cu tehnologia și informația în dinți, la un click distanță, cei care ne vor plăti pensiile (hehe).

Eminem feat. Rihanna – Love The Way You Lie, piesa de la care a pornit scandalul TikTok-eresc, e o baladă hip-hop din 2010, cu versuri care se referă la relațiile toxice pe care ambii artiști le-au avut, Eminem cu fosta soție Kim Scott, respectiv Rihanna cu fostul iubit Chris Brown. Și normal că e o poveste spusă în artistic în versuri, despre dragoste și ură, abuzuri și nu numai. Dar pentru mulți e greu să înțeleagă arta, sper doar să nu citească Romeo și Julieta, cu atât mai puțin să se ducă la operetă sau musical, că le interzic și pe astea. Clipul de la care a pornit totul nu mai este pe TikTok, dar îl găsiți în tweet-ul de mai jos:



Mai multe detalii, în clipul de mai jos:



Nebunia Cancel Eminem a început în februarie, iar vineri, 5 martie, Eminem a răspuns cu piesa Tone Deaf:

“I won’t stop even when my hair turns grey (I’m tone-deaf) / ‘Cause they won’t stop until they cancel me”


Acest articol are un comentariu

Lasă un răspuns