Duminică, pe la 18:29, am scris pe Facebook că s-au băgat locuri în platforma de vaccinare și pentru cei din etapa a treia. M-am programat, am scris familiei, prietenilor, colegilor, am informat cât de repede posibil pe cine am putut, telefonic sau online. Mulți dintre cei din capitală mergem să ne vaccinăm în Galați, alții se duc la Fetești, iar cei de prin țară, tot așa, prin județele limitrofe, pe unde au găsit. La 19:30, Biziday a trimis notificare în aplicație că s-a dat startul etapei a treia de vaccinare, ca la numai câteva minute să se blocheze platforma de programare. Mi-au mulțumit zeci de oameni (pe FB, Insta, Twitter, sms, apeluri) că au reușit să se programeze după ce au văzut postările mele. Dacă nu ai apucat, de azi, 15 martie 2021, ora 09:00, programările vor fi reluate, chiar și pentru minorii de 16 și 17 ani. Detalii #cudetoate, mai jos, unde găsești răspunsuri la întrebările frecvente despre vaccinarea în România.
Se pot vaccina minorii cu vârste cuprinse între 16 și 18 ani?
DA, însă doar în centrele în care există vaccinuri Pfizer, pentru că este singurul care are autorizare pentru această grupă de vârstă – 16-18 ani.
Unde și cum te poți programa?
În platforma de vaccinare https://vaccinare-covid.gov.ro/platforma-programare/ sau telefonic la numărul de Call Center – 021 414 44 25
Când mă pot programa, că nu merge platforma?!
Te poți programa și în altă localitate / județ?
DA:
Te-ai programat duminică, 14 martie, când a funcționat platforma, rămâne valabilă programarea?
DA:
Cum funcționează prioritizarea pe liste?
Începând cu luni, 15 martie, ora 09:00, oricine se poate programa, dacă găsește un loc liber. Oricine, chiar și din etapa a treia – ai găsit loc, l-ai rezervat și gata. Doar în cazul în care nu mai sunt locuri libere într-un anumit centru de vaccinare, dar dorești neapărat acolo, te poți înscrie pe lista de așteptare, doar că prioritate vor avea cei din grupa de risc (65+ ani și bolnavii cronici) plus cei din domeniile esențiale, apoi urmând populația generală. Pe scurt, dacă la centrul X se pun pe lista de așteptare 1000 de oameni, imediat ce vor fi disponibile doze, informările se vor transmite în ordinea priorității de mai sus.
Fiecare persoană va vedea câte alte persoane sunt în fața ei, din punct de vedere numeric, iar din platformă se va genera și un mesaj în care persoanei i se transmite data estimată, intervalul estimat de timp în care ea va putea fi vaccinată în respectivul centru. De exemplu, în următoarele 3 săptămâni.
Cum pot să știu ce tip de vaccin e disponibil în centrul unde doresc să mă programez?
Ai mai multe variante, cea mai simplă e să vezi la câte zile este disponibil rapelul (doza a doua):
21 de zile – Pfizer / 28 de zile – Moderna / 56 de zile – Astra Zeneca
Alternativ, eu vă recomand site-ul www.vaccin.live, e o platformă care-și trage datele din cea oficială și, în funcție de zilele până la rapel, afișează și ce tip de vaccin e disponibil în fiecare centru din țară. E super util site-ul, căci vezi mai ușor unde sunt locurile libere și cu ce tip de vaccin. Cică au și notificări pentru locuri libere, prin email și sms, dar nu știu dacă funcționează, că n-am testat.
Mai nou, și platforma oficială are o hartă asemănătoare, dar mai greu de utilizat și fără afișarea tipului de vaccin.
Cam atât, sper că v-au fost utile informațiile, eu m-am programat pentru că-mi doresc să revenim cât mai curând la o viață cât de cât normală, la noua normalitate. Nu sunt medic, nu vă bag vaccinul pe gât și nici în umăr, este decizia voastră ce alegeți să faceți sau nu pentru voi și cei dragi vouă. Ah, nu, nu sunt nici plătit de stat, guvern sau vreun producător farmaceutic. Mulțumesc, să ne vebem sănătoși!
Multumim tare mult! Eu am avut norocul sa iti vad la timp postarea de duminica (14 martie) si aveam deja pregatit contul pe platforma si facusem si research despre tipurile de vaccin, asa ca am reusit sa ma misc rapid si am facut programarea. 🙂
Din nou, iti multumesc mult, atat eu cat si apropiati de-ai mei, fiindca vrem sa se termine mai repede acest cosmar. Numai bine si multa sanatate tuturor! 🙂
Mă super bucur, să ne auzim sănătoși! 🙌
Din pacate nu se pot face programari pentru cei cuprinsi intre 16-18 ani. In platforma RO-vaccinare, din cauza CNP-ului, nu te lasa sa ajungi la centrele de vaccinare, pentru ca apoi sa il selectezi pe cel cu Pfizer. Am sunat la DSP si mi-au spus ca nu pot face programare telefonica pentru ca si ei intra in aceeasi platforma, unde nu pot accesa centrele din acelasi motiv: nu are 18 ani. Mi-ai confirmat ca, intr-adevar, ar fi trebuit sa ma lase in platforma, dar nu este facuta dezvoltarea respectiva (probabil alocarea centrelor cu Pfizer, pentru ca asta chiar nu apare acolo). Asa ca va trebui sa astept inca 3 saptamani, pana cand fiul meu va implini 18 ani.
Știu pe cineva care a reușit duminică, în ora aia când a mers să te programezi.
Salut.
Unde se pot vedea câte persoane mai sunt înaintea mea?
Nu s-a trimis vreun mesaj din platforma cu estimarea de vaccinare…
Fiecare persoană va vedea câte alte persoane sunt în fața ei, din punct de vedere numeric, iar din platformă se va genera și un mesaj în care persoanei i se transmite data estimată, intervalul estimat de timp în care ea va putea fi vaccinată în respectivul centru. De exemplu, în următoarele 3 săptămâni.
Se pare că momentan nu poți vedea, nu cunosc.
Pingback: Kumfu după ce m-am vaccinat cu Moderna
Pingback: Kumfu după ce m-am vaccinat cu Moderna (reacții adverse și păreri la cald)