Era 2019, habar nu aveam ce urma să vină peste noi în 2020, așa că după Neversea și Untold, am fugit la Lollapalooza Berlin, să-i vedem pe băieții de la Swedish House Mafia (care n-au mai ajuns recent pe la noi, iar 2012, Romexpo, pare acum o mie de ani). Nu credeam că urma să fie ultimul festival la care voi dansa, din septembrie 2019 și până acum. Dar, între timp, se întâmplă lucruri.
Steve Angello, Axwell și Sebastian Ingrosso au revenit pe cai mari, zic ei “for a lifetime”, doar că fix ăsta e și numele uneia dintre cele două piese lansate recent. Pe scurt, Swedish House Mafia au performat împreună între 2008 și 2013, apoi s-au despărțit, ultimul show fiind la Ultra Miami, pe 24 martie 2013. Ulterior, timp de cinci ani, Axwell și Ingrosso au format un duo, iar Steve Angello a mixat singurel, ba chiar au fost în zile diferite la Neversea 2018, când am tot sperat să ne facă vreo surpriză. N-a fost să fie, dar pe 25 martie 2018, tot la Ultra Miami, au avut o apariție neașteptată, reuniți pentru show-ul de închidere al festivalului.
Ulterior, în 2019, au susținut Save the World Reunion Tour și tot speram să ajungă și în România, dar iar n-a fost să fie. Au mixat în puține locuri, iar ultimul din Europa a fost cel la care am dansat în ploaie alături de ei, 7 septembrie, Lollapalooza Berlin). Apoi, pe 20 septembrie 2019, la Singapore Grand Prix, a fost ultima lor apariție și… gata reuniunea. În 2020 a venit pandemia, you know, dar uite că vara lui 2021 îi reunește pe băieți, din nou, ba chiar au fost cu cele două piese (lansate recent) la The Tonight Show al lui Jimmy Fallon. Prima lansată e relativ în stilul Swedish House Mafia, dar mult mai comericală, bunicică, iar cea de-a doua e o colaborare atipică, alături de Ty Dolla $ign & 070 Shake, mai de radio, așa.
Acum ce pot să sper e că poate ajung, touși, și la Untold 2021, unde lucrurile par promițătoare: astăzi premierul Florin Cîțu a anunțat, printre altele, că de la 1 august vor intra în vigoare noi măsuri de relaxare ale unor restricții, ce vizează în special evenimentele care au loc în aer liber. În plus, am mai primit și următoare informare de presă de la UNTOLD:
Pregătirile pentru desfășurarea celei de-a șasea ediții a festivalului UNTOLD sunt în toi. Organizatorii festivalului au participat astăzi la o întâlnire de lucru, găzduită de Gruparea Mobilă de Jandarmi Cluj, alături de autoritățile locale și naționale implicate în buna desfășurare a evenimentului. La ședință au participat reprezentanți ai Jandarmeriei Române, ai Prefecturii județului Cluj, Inspectoratului Județean de Poliție Cluj, Inspectoratului pentru Situații de Urgență Cluj, Direcției de Sănătate Publică Cluj, Oficiului pentru Protecția Consumatorului Cluj, Primăriei Cluj-Napoca, STS și SRI. În timpul întâlnirii au fost dezbătute măsurile de sănătate și siguranță care vor fi aplicate în timpul evenimentului, dar și modalități de a face accesul controlat în perimetrul festivalului.
Organizatorii festivalului UNTOLD colaborează intens cu reprezentanții autorităților în această perioadă pentru a implementa toate soluțiile și măsurile necesare, astfel încât iubitorii festivalului să participe la o ediție excepțională, în deplină siguranță.