Suntem cei mai bogați nași

Titlul nu e clickbait, chiar suntem cei mai bogați nași, doar avem cel mai scump fin. În viață e important să experimentezi tot timpul lucruri noi, desigur, de preferat unele care îți scot de la naftalină zâmbetul ăla sincer, lung și tâmp, care nu-ți mai dispare de pe mutră, ăla pe care de multe ori uiți că îl mai ai, mai ales în pandemie. Cam asta am făcut duminică, când alături de minunata mea soție, l-am botezat pe Noel, cel mai finuț Ionescu, al prea bunilor prieteni Georgiana și Marian. Kumfu? Vedeți mai jos, dar nu înainte de a mă mai emoționa și eu încă o dată, citind cuvintele pe care le-a scrijelit jumătatea mea mai bună. Noel fericit!


De la Diana citire: În ultimii 6 ani am strâns un milion de amintiri cu voi, mii de ore vorbite la telefon, mii de ore petrecute împreună, zeci de nopți de party, zeci de nopți petrecute sub același acoperiș, tone de faze întâmplate la care încă râd cu lacrimi, zeci de burgeri și mici mâncați, momente de lacrimi, stres, dar care doar au contribuit la ceea ce suntem astăzi. Am fost împreună la cele mai importante 3 evenimente din viețile noastre de până acum: noi, voi și Noel. Momentan, suntem compleți. Vă iubim. Vă mulțumim că sunteți parte din noi și, acum, că ne-ați oferit cea mai mare bucurie, de a face parte din familia voastră și în acte.



Acest articol are un comentariu

Lasă un răspuns