După televizorul transparent, Xiaomi lansează câinele robot “CyberDog”

10 august 2021, Xiaomi iar se dă mare și, după televizorul transparent care costă 30.000 de lei, a lansat câinele robot “CyberDog”, de numai 6.500 de lei. Mai exact un bio-inspired quadruped robot – CyberDog, cu 11 senzori pe corp (tactili, ultrasonici, camere, GPS și alții) care-l vor ajuta pe robocâine să interacționez cu mediul înconjurător. Da, știu, nu e primul astfel dulău, au mai făcut și cei de la Boston Dynamics, dar nu ai cum să nu fii impresionat de evoulția tehnologică (+ prețul okish), dar și temător de o posibilă realitate creepy decupată din serialul Black Mirror.


Cyber cuțu de la Xiaomi merge cu până la 3,2 m/s, deci de două ori mai iute decât un om. Adică CyberDog poate să te urmeze la pas, să ocolească obstacole, să identifice corpuri și chipuri umane, să urmeze sau urmărească anumite persoane dintr-un grup, ba chiar se poate da peste cap, fiind destul de agil (ajutat de o serie de servomotoare proprietare și de platforma Nvidia Jetson Xavier NX, adică o soluție AI care integrează două motoare deep learning, 384 de nuclee CUDA și 48 de nuclee Tensor). Plusează și cu posibilitatea de a-i da comenzi vocale, precum cuvinte de activare și instrucțiuni diferite. La asta se adaugă și controlul lui CyberDog prin intermediul unei aplicații pentru smartphone.



Deja au fost produse 1.000 de unități, iar Xiaomi menționează că CyberDog este construit pe o platformă open-source, fapt care le-ar oferi utilizatorilor posibilitatea de a adăuga funcții noi, precum senzori LIDAR, proiectoare și camere panoramice. Robotul dispune chiar și de două porturi Type-C și de o intrare HDMI pentru ca dezvoltatorii să poată instala add-on-uri pentru soft mai rapid.




Iar mai multe clipuri, inclusiv cel oficial de prezentare, găsiți mai jos. Însă mă macină o întrebare, dacă-ți iei CyberDog, unde-l lași să doarmă, în casă ori afară, în cușcă?





Surse 1, 2, 3

Acest articol are un comentariu

  1. Mimi

    Bună întrebarea ta… Dar pana acolo, de sa cumperi asa ceva 😱😱?
    Sa zici ca ai câine dar sa nu trebuiască sa îl scoți afara, sa strângi după el? Ca pentru siguranță avem BGS și toate cele😂😂😂 Mega dubios oricum… nu vreau sa ajung sa îmi cumpăr unul de asta🤣🤣

    Când te gândești la ce nivel au ajuns unii și noi încă il înjuram pe primarul din TM ca a aprobat o parada gay, 😂😂😂😂trist…

Lasă un răspuns