Singura soluție pentru locul de parcare proprietate privată este un blocator, altfel Poliția se face că plouă dacă sesizezi ocuparea abuzivă

De când locuiesc în Berceni, cartierul rezidențial (cică) din sudul sectorului 4, am tot văzut postări pe grupuri ori pe formuri cu oameni care se plâng că atunci când le este ocupat abuziv locul de parcare proprietate privată, Poliția nu intervine. Pe scurt, Poliția Locală ajută în situațiile în care ai loc de parcare concesionat de la primărie (când au chef, nu tot timpul), iar în această situație chiar se ajunge la amendă/ridicarea mașinii parcate abuziv, dar în cazul în care ai loc de parcare proprietate privată, Poliția Națională e cea care ar trebui să te ajute, doar că nu prea o face… deloc.


Din discuțiile de pe forumuri, câțiva oameni (printre care și avocați) spun că dacă locul de parcare, proprietate privată, este ocupat abuziv de către un alt autovehicul, s-ar încadra la tulburare de posesie și poți reclama asta Poliției. Doar că realitatea e alta, se pare că Poliția intervine doar în cazurile în care sunt exercitate fapte cu violență/amenințare sau dacă sunt blocate căi de acces (publice sau private) ori ai mașina blocată, aflându-te în imposibilitatea utilizării acesteia.

Art. 256 – Noul Cod Penal
Tulburarea de posesie
(1) Ocuparea, în întregime sau în parte, fără drept, prin violenţă sau ameninţare ori prin desfiinţarea sau strămutarea semnelor de hotar, a unui imobil aflat în posesia altuia se pedepseşte cu închisoare de la unu la 5 ani sau cu amendă.
(2) Acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.

Așadar, în f*ing 2021, dacă vrei să fii liniștit cu locul tău de parcare, proprietate privată, mai degrabă îți montezi un blocator. Altfel va trebui să te rogi de Poliție să identifice posesorul mașinii și să-l roage să o mute de acolo. Căci până la acționarea în instanță pentru tulburarea de posesie, probabil îți schimbi mașina, se termină pandemia și te muți lângă plajă, în Barcelona.

PS: Dacă am scris ceva greșit, dacă aveți completări/sfaturi sau sunteți pățiți, hit me în comentarii, vă rog (actualizez ulterior în articol).

Acest articol are un comentariu

  1. mm

    In situatia expusa de tine, adica ocuparea unui loc de parcare situat pe o proprietate privata, in reglementarea actuala, niciodata nu va fi incadrata la infractiunea de tulburare de posesie. Chiar daca unii spun asta. Asa cum rezulta din articolul din Codul penal, exista infractiunea doar daca ocuparea se face prin violenta sau amenintari.

    3
    1

Lasă un răspuns