Știu, n-am mai postat de ceva timp pe blog, dar am avut și eu niște zilele libere de sărbători, care au fost și pauza de relaxare dintre joburi. Din noiembrie tot voiam să scriu articolul acesta, însă am mai făcut o comandă zilele trecute, ca să-mi reconfirm părerea. Iar cum bunii noștri prieteni, Ioneștii, au postat recent despre cele mai bune paste pe care le-au comandat (găsiți vlog-ul la final), am zis să dau cu tacâmurile în masă (vedeți mai jos de ce).
Dacă acum trei ani, întrebam pe blog Unde găsești paste carbonara originale, în București?, între timp am bifat cele mai recomandate locații și mi-am făcut deja o idee. La Ciao Niki și Grano sunt ce trebuie. Mai nou, și la Ristorante da Giulio. Meh cele de la Pasta Restaurant sau J’ai Bistrot. Cele mai bune ever, însă, sunt cele pe care le face colega de apartament, fosta logodnică, aka actuala soție, Diana Bunescu. Guanciale am mai cumpărat de la Degusteria Francesca, dar ne descurcăm și bacon crud-uscat, afumat, de calitate. Am încercat vreo trei rețete până când am ajuns la cea mai cea, culmea, o știe doar Diana, eu nu am făcut varianta găsită de ea, așa că profit de mânuțele ei iscusite de fiecare dată când ni se face poftă.
Iar dacă nu prea e timp sau chef de gătit, comandăm de la Resto Aperto, un restaurant italienesc din Mall Vitan, unde am testat Carbonara acum 3 ani și am fost puțin dezamăgiți, căci nu aveau rețeta originală. Însă de când cu pandemia, am zis să le mai dăm o șansă pastelor de la ei, căci pizza oricum era foarte bună. Și bine am făcut, căci a devenit locul nostru preferat de unde comandăm paste, iar carbonara sunt acum ce trebuie. De obicei plasăm comenzile din Bolt Food, dar pe site văd că livrează și prin Takeaway sau Foodpanda. Nu sunt ieftine, dar raportul preț/calitate e perfect, iar uneori mai au reducere de 15% în aplicație. Între 40 și 50 de lei porția, în funcție de ingrediente.
Am testat Spaghetti Carbonara, Spaghetti alla Marinara (care nu conțin usturoi, dar am cerut eu extra, și chiar au ținut cont), Lasagna alla Bolognese, Tagliatelle cu fructe de mare, Pacherri alla gricia cu guanciale și pecorino, Rigattoni alla Norma, Castellane cu Broccoli, Pappardelle cu Trufe. Nu am avut ce să le reproșăm, excepționale toate, chiar și cele fără carne ori fructe de mare. Și sunt ambalate atât de mișto, că sunt mereu fierbinți când ajung (Mall Vitan – Apărătorii Patriei, sunt 20-30 de minute în trafic, mai ales iarna).
Găsiți meniul complet Resto Aperto aici, iar pentru a compara pozele de produs din pdf, las mai jos câteva poze pe care le-am găsit prin telefon, fără filtre, fără editări. Unele sunt chiar din capturi video, deci mai neclare.
Legat de favoritele Ioneștilor (Gattini), preluate de la Radu Dumitru, pot spune doar că le-am testat la un festival, nu au fost rele, dar sunt genul de paste clasice, nimic impresionant, clasice în sensul celor pe care le facem și noi, acasă, paste cu sos de roșii din conservă, ceva carne, condimente. Adică un fel de paste românești de casă, nu paste italienești, cum sunt la Aperto (sau la alte restaurante italienști, unele menționate mai sus). Vedeți mai multe în clipul de mai jos:
Eu zic sa bagi o fisa la panne e vino e la nerva traian tineretului acolo. Paste nino circa cu trufe sau paste cu raci si dovlecei. Mereu e sotia patronului acolo. Au facut o mica italie