Valsul mirilor 2022: Ed Sheeran feat. Taylor Swift – The Joker And The Queen

Mă scuzați pentru o altă mică pauză de aici, de pe blog, dar promit să scriu mai des. Nu despre războiul de mai la est, pentru asta aveți multe alte surse mai pricepute și mai potrivite, așa că revin la de-ale mele, mai pe pozitivitate (și nu la teste). Așea, cum în ultimele două săptămâni am mers cu mașina ceva mai mult, am ascultat playlist-ul New Music Daily (Apple Music) și după ce am tot dat next-next-next, m-am oprit la o piesă relaxantă, căci chiar ai nevoie în nebunia traficului bucureștean.


Și începe Carmen Șerban, pardon, Ed Sheeran, direct din primele secunde, cu vocea cristalină precum apa lui Cristi din Banat, peste un pian atins ușor. Apoi intervine și donșoara Taylor Swift, fix când face mireasa prima piruetă în slow motion către ginerică fără frică, ce stă mirat, cu o sprânceană ridicată, parcă surprins de mișcările pe care nici nu le-au repetat de o sută de ori cu o coregrafă, dar și în sufragerie, între televizor și canapea.

Mă rog, ați prins deja ideea (doar e în titlu, doh), dacă restricțiile se vor tot rări, iar voi tre să pregătiți buzunarul ăla bun, pentru nunțile de anul acesta (alea reportate, alea programate, alea grăbite de situația pandemică incertă), zic să nu fiți uimiți că, la peste jumătate dintre ele, mirii vor începe nunta cu un dans-vals pe melodia asta – care chiar nu e rea deloc, mie chiar îmi place. Hai… să trăiască mirii, mă!


Acest articol are un comentariu

Lasă un răspuns