Dacă acum fix un an vă povesteam despre prima pădure smart din România, protejată de gardieni digitali, acum am revenit cu o informație proaspătă despre misiunile de salvare pe care le face Salvamont România. Probabil știți că în țara noastră ești salvat gratuit, în caz de nevoie, spre deosebire de aproape oricare altă țară, iar acum Salvamont România are în dotare un sistem de căutare foarte tare, cu ajutorul unei drone care asigură conexiune 5G în vârf de munte și a altor drone mai mici care scanează (prin fotogrametrie și termoviziune) o suprafață de 5 km liniari, 24 de hectare, în doar 30 de minute.
De la an la an, numărul acțiunilor de salvare efectuate de Salvamont crește cu 30 – 40%. În 2021 au avut peste 7.000 de misiuni și mai mult de 8.500 de persoane salvate. Și pentru că în astfel de intervenții timpul este cel mai important element, au reușit să mărească de 10 ori capacitatea de căutare cu ajutorul unui centru de comandă dotat cu tehnologie de ultimă generație conectat la GigaNetwork.
Prima dintre soluții este dezvoltată în premieră de echipa de tehnologie a Vodafone România și asigură acoperirea cu semnal mobil în zonele montane greu accesibile şi înconjurate de pereţi stâncoşi care blochează propagarea semnalului mobil generat de releele terestre actuale. Adică drona mamă, cea mare, care odată ridicată la 50 de metri altitudine generează semnal mobil (voce și date), inclusiv semnal 5G, pe o rază de până la 10 km. Drona este legată printr-un cablu de o remorcă a unui ATV, are autonomie de zbor chiar și de 16-20 de ore, utilizând energie de la generatoarele pe bază de combustibil.
Cea de-a doua soluţie, unde intervin dronele mai mici, utilizează fotogrametria și inteligența artificială pentru capturarea și analizarea imaginilor geolocalizate, colectate pentru detectarea în mod automat a persoanelor dispărute. Astfel, în doar 30 de minute, o dronă poate parcurge 5 km liniari și poate acoperi o suprafață de 24 de hectare, realizând între 130 și 300 de imagini, în funcție de parametrii de zbor și de rezoluția camerei din dotare. După descărcarea locală, fotografiile sunt transmise către Centrul Național de Analiză Date Salvamont-Vodafone pentru a fi procesate (prin intermediul rețelei create special pentru misiunea de salvare). În centrul de analiză conectat la rețeaua GigaNetwork FIBRĂ, datele sunt analizate și procesate în câteva minute (cam 100 fotografii în 2 minute) prin intermediul programului de detecție automată cu inteligență artificială SARUAV. Sistemul face identificarea după o serie de indicii, cum ar fi silueta sau haina unei persoane, iar echipa din centrul de analiză trimite salvamontiștilor din teren coordonatele exacte unde acestea au fost reperate. Software-ul este licențiat la nivelul întregii țări, România fiind singura dintre cele 5 țări care folosește această tehnologie poloneză și care nu are licență doar pentru anumite zone, ci național.
Cum se defășoară operațiunea de căutare? Cam așa: Telefonul mobil al persoanei căutate se conectează în mod automat la rețeaua Vodafone (în acea rază de până la 10 km, la semnalul generat de drona mamă), victima putând contacta serviciul unic de urgenţă 112, indiferent de operatorul ale cărui servicii le folosește. Mai mult, dacă persoana căutată utilizează aplicația Salvamont (Android / iOS) și a activat funcția de localizare prin date mobile înainte de a porni pe traseu, echipa de salvatori montani va putea urmări traseul acesteia pe munte și o va putea găsi mai repede. Aruncați o privire și pe clipurile de la final, pentru mai multe detalii, căci mie personal mi se pare foarte tare ce au reușit oamenii ăștia să facă.
Vodafone evoluează dintr-o companie de telecomunicații într-una de tehnologie, odată cu tranziția de la Supernet la Vodafone GigaNetwork – în luna martie 2022 au obținut și nouă certificare umlaut pentru rețeaua mobilă (după certificarea de la de același auditor german, în august 2021, obținută pentru rețeaua fixă GigaNetwork FIBRA).